Cum sa ne purtam cu vinetele

Noi, romanii, am botezat-o vanata, patlagea-vanata. Pentru ca asa cunoastem noi aceasta leguma, cu invelisul ei de culoare violet, cu reflexe negre, chiar daca "rochita" ei poate avea si alte culori, de la galben la alb sau purpuriu. Este un fel de regina a salatelor noastre estivale.

Cum sa ne purtam cu vinetele

(Articol realizat de Zana B.)

Asiaticii au descoperit primii gustul acestei legume. Pe teritoriul Birmaniei se cultiva de mai bine de patru milenii planta cunoscuta de noi astazi sub numele de vanata. Se spune ca vanata s-a nascut in Birmania, a fost consumata in India si adorata de chinezi. A calatorit apoi in caravanele negustorilor arabi si asa a ajuns la popoarele care traiau in partea de Nord a Africii, pe coasta Mediteranei. De aici, dupa o destul de lunga perioada de timp, a pornit in lumea larga, prin fanteziile culinare ale mediteraneenilor.

In Statele Unite, Thomas Jefferson (presedinte al SUA, dar si un patimas gastronom) a fost cel care a experimentat mai multe culturi de vinete. In Spania se cultiva din Evul Mediu, in timp ce in alte tari europene - mai intai in Italia si apoi in sudul Frantei - a ajuns abia prin secolul XV. In tara noastra au fost aclimatizate in secolul XVIII. Vanata nu a aparut in cartile de bucate mai devreme de secolul XIX.

Medicii si botanistii unor vremuri indepartate  au botezat-o "Marul Sodomei",deoarece erau convinsi ca din cauza consumului de vinete pacientii lor aveau stari febrile si crize de epilepsie. De aici si numele de Solanum insanum, adica "DAUNATOARE SANATATII", si care duce la nebunie. Cu trecerea timpului oamenii au uitat de astfel de "aiureli" si s-au lasat sedusi de gustul legumei "rau famate". Era perioada in care naturalistul suedez Linne si-a dat seama ca denumirea era mult prea dura, motiv pentru care a schimbat-o in Solanum melongena, ceea ce inseamna tot "fruct rau, periculos, dar care calmeaza"!

Cand le cumparati, alegeti vinetele cu un invelis fin, neted, lucios, stralucitor  si o frumoasa culoare  violeta. Fara nuante roz!

Se pot pastra timp de o saptamana in cutia frigiderului. O metoda mai complicata, insa cu rezultate uimitoare, a fost inventata de italieni. Este vorba de vinete murate: vinetele se taie rondele care se pun la  fiert in suc de lamaie si miere; se lasa la macerat intre 4-6 saptamani, in ulei de masline cu usturoi, frunze de busuioc si diverse condimente (piper, coriandru, ardei iute).

Vanata se remarca prin continutul de minerale-potasiu, magneziu, fosfor, sulf si oligoelemente. Prezenta fibrelor alimentare fac din vanata un aliment mai greu digerabil si interzis in multe boli digestive.

Valoarea calorica nu este mare: la 100g de vinete, doar 18! Cu cat se foloseste mai putina grasime la gatit, cu atat vinetele sunt mai usor de asimilat si mai sanatoase!

Cum se prepara? Exista numeroase moduri de a gati vinetele (gratinate, umplute, musaca, sufleuri...)

Nu este obligatoriu sa le curatam coaja, mai ales daca se gatesc in ulei. Coaja nu lasa miezul sa mai "inghita" prea multa grasime.

Daca va temeti de amareala lor, presarati-le cu un amestec de sare si zahar in proportii egale. Sarea va extrage amareala, iar zaharul va adauga dulceata.

Drob de vinete

Ingrediente: 2 vinete mari, 4 cepe, 1 cartof, 3 oua, 100g faina, patrunjel, marar, 20g pesmet, 80g unt/margarina, sare, piper.

Preparare: Vinetele se curata de coaja, se taie cuburi si se fierb in apa cu sare; se scurg bine de apa. Separat, ceapa tocata marunt se caleste in 50g unt/margarina.Vinetele se adauga la ceapa impreuna cu cartoful dat pe razatoare, ouale batute ca ptr. omleta, faina si verdeturile tocate marunt; se sareaza si pipereaza.

Compozitia se pune intr-o forma de chec  unsa cu unt si tapetata cu pesmet. Se stropeste cu restul de unt topit si se da la cuptor la foc potrivit ptr. 40'. Se serveste rece.

Vinete frantuzesti

Ingrediente: 3 vinete mari, 150ml ulei, 2 lingurite faina, 1 pahar de smantana, sare, patrunjel, 3 rosii

Preparare: Vinetele se taie in felii, se dau cu sare si piper si se lasa sa stea 30 minute. Se scurg si se soteaza, inabusit in ulei, 10 minute. Se pune smantana amestecata cu faina, felii de rosii, apoi se mai da 2-3 clocote. Se presara la sfarsit cu patrunjel tocat.

                   

Vinete bulgaresti

       

Ingrediente: 2 vinete mari, 10 ardei grasi, 2 cepe, 2-3 catei de usturoi, 5-6 rosii, ulei, sare

       

Preparare: Se coc vinetele si ardeii, se curata, se rup fasii si se lasa sa se scurga. Se inabusa ceapa cu ulei. Usturoiul se taie marunt. Intr-un vas de sticla se pun alternativ vinete, ardei, rosii si usturoi, presarand cate putina sare. Ultimul strat va fi de rosii. Se toarna ulei si se dau la cuptor pana scade zeama. Se pot servi si reci.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura pufoasa cu fructe

Prajitura pufoasa cu fructe

Reteta de prajitura pufoasa cu fructe. Prajitura pufoasa cu fructe reteta simpla. Retete de prajituri cu fructe. Prajituri...

Prajitura pufoasa cu fructe
Salata de vinete cu pasta de rosii

Salata de vinete cu pasta de rosii

Reteta de salata de vinete cu pasta de rosii. Salata de vinete cu pasta de rosii reteta simpla. Reteta de salata de vinete cu...

Salata de vinete cu pasta de rosii
Batoane cu magiun

Batoane cu magiun

Reteta de batoane cu magiun. Batoane cu magiun sau gem reteta pas cu pas. Reteta de batoane de post. Retete de batoane....

Batoane cu magiun
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise