Ciocolată cu vişine şi stafide

Mod de preparare

Se pune zahărul într-o cratiţă de cel puţin 3 l. Atenţie să nu aibă cratiţă alte „arome”(ciorbă, tocăniţă etc.) ! Se adaugă zahărul, apa, sucul de lămâie. Se fierbe pănă se leagă siropul. După a soacrei mele avizată părere, ieşită din multele experienţe culinare, se pare că se fierbe cam 8 minute de când dă în clocot. Altă experimentată părere afirmă că se pune o picătură în apă rece şi, dacă se adună ca o miere, adică nu se împrăştie în apă, e gata.(siropul, clar!)

Un începător s-ar teme de sucul de lamâie. Are şi el rolul lui: să nu se zaharisească produsul.

Dupa ce siropul e legat, se trage cratiţa mai deoparte(la un foc mic de tot), se pune untul bucăţele. Când untul e topit(de dragoste), se adaugă cacaua care a fost intim amestecată(prin cernere) cu laptele praf. Să nu facă acele urâte cocoloaşe(cocoloaşele astea sunt semnul ratării gastronomice,măi dragă!). Se amestecă repede cu lingura de lemn(eu prefer telul-pară) din acelaşi binecuvântat motiv cocoloşesc (e adjectiv-nu verb aici).

Când s-a omogenizat compoziţia, se ia de pe foc, se pune vanilia în stare lichida sau prăfoasă(esenţă sau zahăr vanilat), romul şi nucile tăiate, nu măcinate.

Dar eu trebuie să adaptez clasicele reţete, aşa că am pregătit în loc de nuci ceva mai „soft”, adică vişine din borcanul pus pe iarnă pentru plăcintă şi minunate stafide galbene că acelea îmi plac. Să tot fie o cană de vreo 300 ml. Nu le-am cântărit, recunosc spăşită. Dar inovaţia sau necântărirea mai dă şi efecte adverse, aşa că am pus o cană cam mare de apă şi a ieşit molicică. Deci fiţi stricţi la apă!

Se unge o tavă emailată cu unt, se toarnă compoziţia cam de 2 cm grosime şi se nivelează. Până a doua zi o lăsaţi la rece pe balcon, în cămară etc.

A doua zi, dacă nu vă convine că e mai moale, o faceţi bomboane şi le daţi prin cacao pudră sau alte alea. Dar dacă respecaţi indicaţiile, fără paranteze şi inovaţii, iese. Numai că unde ar fi farmecul creativităţii?!

Se taie bucăţi cât vrem de mari, se pune în cutii pe care le-aţi păstrat de la ciocolată eventual şi se păstrează...până se termină. Dacă aveţi copii, adio păstrare!

CIOCOLATA: Puţină istorie

Originar din pădurile tropicale ale Americii centrale, arborele- de- cacao era cultivat de mayaşi şi de azteci. Aceştia apreciau această plantă şi consumau o băutură pregătită din boabele de cacao numită ” chocolatl ” (apă amară). Era pregătită din boabe de cacao (cacahuatl) prăjite şi zdrobite pe pietre fierbinţi. Pasta obţinută era încălzită şi amestecată cu apă, se adăuga vanilie, piper, scorţişoară etc. Această băutură era considerată hrănitoare, fortifiantă şi afrodisiacă.

Mayaşii şi aztecii utilizau cacaua ca monedă de schimb. Plata impozitelor şi, mai ales, cumpărarea de sclavi , se efectuau în boabe de cacao.

Cristofor Colomb a fost primul european care a descoperit cacaua în iulie 1502 pe insula Guanaja (actual Honduras), dar nu a dat nicio importanţă acestor “migdale”.

În 1519, Hernán Cortès debarcă în Mexic şi cucereşte ţara. Împăratul Montezuma îi oferi o băutură preparată cu cacao lui Cortès care o aprecie şi scrise : când o bei, poţi călători toată ziua fără să oboseşti şi fără să ai nevoie de o altă hrană.

În 1524, Hernán Cortès expedie lui Carol Quintul o încărcătură de boabe de cacao. Împăratul Spaniei şi curtea sa se delectară cu această băutură căreia îi adăugară miere. Monopolul pe cacao a fost rezervat spaniolilor în aceasta epocă. Cacaua a apărut în Italia în 1594 datorită lui Francesco Carletti.

Din Neapole, un savant din Nürnberg, pe nume Johann VOLCKAMMER a dus în 1641 cacaua în Germania.

Franţa a descoperit-o în 1615 la căsătoria lui Anne de Austria, fiica lui Filip al III-lea al Spaniei cu Ludovic al XIII-lea. Noua regină îi învăţă pe cei de la curtea Franţei cu gustul ei pentru ciocolată , şi pe clerici. Se spune că primii specialişti în ciocolată ar fi fost călugării. Clerul avea un gust rafinat şi se pricepea mai bine la preparatele culinare decât militarii.

La 28 mai 1659, Ludovic al XIV-lea acorda prin scrisoare-patent(brevet) pentru 29 de ani, lui David Chaillou, un ofiţer al reginei din Toulouse , “le privilège exclusif de faire, vendre et débiter une certaine composition se nommant chocolat “( privilegiul exclusiv de a face, de a vinde şi a debita o anumită compoziţie care se numeşte ciocolată) . David Chaillou avea un butic la Paris . În acea epocă, ciocolata era cunoscută şi apreciată de curtea regală, de cleric şi de medici .

În 1657, îşi făcu intrarea în Anglia şi din 1660 englezii cultivau în colonia lor din Jamaica arborele- de- cacao.

În acelaşi timp, olandezii, buni navigatori, îşi dădură repede seama de importanţa boabelor de cacao şi asigurară transportul din America în Europa.

Monopolul lui David Chaillou luă sfârşti în 1693. Ciocolata a fost atunci fabricată de un număr de apoticari şi vânzători de mirodenii.

Tehnica de preparare era primitivă, foarte apropiată de cea a mexicanilor. Muncitorul lucra în genunchi şi zdrobea cacaua cu mâna folosind un cilindru pe o piatră înclinată încălzită. În 1732, Dubuisson aduse o primă îmbunătăţire inventând o masă încălzită orizontală în faţa căreia muncitorul putea să lucreze în picioare.

Fabricarea se amelioră datorită unui oarecare Doret care inventează o maşină hidraulică pentru zdrobirea boabelor şi transformarea lor în pudră.

Originea cuvântului

Originea cuvântului e controversată. Pentru unii provine din choco ” (zgomot) şi ” alte ” : apă, derivând din cuvintele aztece ” tchoco ” şi ” lattle ” semnificând zgomotul făcut de cel care amestecă băutura în vas.

După alţii, derivă din cuvintele azteco-mexicane:

Cacahualt : cacao

Cacahuaquahuilt : arborele-de-cacao

Cacahuazinlte : păstaie

În ce priveşte cuvântul “ciocolată”, ar avea origine maya din : “xocoat”l.

Cuvântul latin primitiv era ” amygdala pecunaria “, adică “migdale monetare”, ceea ce arată că aceste boabe au fost monedă de plată.

Pe aceeași temă:

Batoane pufoase cu magiun cu magiun, reteta simpla si usor de facut

Mucenici moldovenesti

Chec pufos cu cacao