Trecem carnea prin masina de tocat.
Trecem carnea prin mașina de tocat, de două ori chiar, pentru a deveni mai fină.
A doua oară, o trecem împreună cu pâinea înmuiată în lapte și scursă bine.
De obicei se pune doar miezul de la pâine, dar eu am pus-o cu coajă cu tot, că e prea bună coaja ca s-o înlătur.
Ceapa și usturoiul le trecem tot prin mașina de tocat și le adăugăm peste carne.
Morcovul și cartofii se dau pe răzătoare și se scurg bine, iar pătrunjelul se toacă mărunt.
Amestecăm toate ingredientele, adăugăm și ouăle și condimentăm amestecul, după gust, cu sare, piper și cimbru.
Lăsăm compoziția de pârjoale moldovenești să se odihnească 10-15 minute, apoi , cu mâinile trecute prin apă rece, formăm pârjoalele.
Luăm o mână de carne, o modelăm mai întâi de formă rotundă, apoi o aplatizăm între mâini, dându-i formă alungită și o tăvălim prin pesmet amestecat cu făină.
Formăm astfel toate pârjoalele apoi le prăjim fie în baie de unt, fie în baie de ulei.
Eu am prăjit jumătate în unt și jumătate în ulei, diferența între ele a fost de culoare, însă cele în unt mi s-au părut mai pufoase.
Problema e că untul nu este prea rezistent la prăjire, dar merită preparate și în unt, o serie.
Oricum ar fi preparate aceste pârjoale moldovenești, tot gustoase sunt.
Spor și poftă bună, în cazul în care le veți încerca!
Intr-un bol micut, trebuie sa punem drojdia impreuna cu 60 ml lapte.
Gogosi cu ciocolataDaca iubiti ciocolata, nu aveti cum sa nu iubiti si aceste briose. De fapt, daca va plac chestiile insiropate, cu creme, e...
Desert briose cu ciocolata si nessRetete dietetice
Evantai de vinete cu rosii la cuptor
Comentarii