Paste cu sos de rosii proaspete

Timp pregatire
45 minute
Complexitate
redusa
Paste cu sos de rosii proaspete

Ingrediente

  • * 4 roşii de mărime medie, coapte bine (+câteva roşii mici, optional)
  • * 4 căţei de usturoi
  • * o mâna de busuioc proaspăt
  • * sare, piper, oregano uscat
  • * 3-4 linguri ulei
  • * caşcaval
  • * paste, la alegere

Mod de preparare

1. Roşiile se spală, cele mici se taie în două sau patru, celelalte se decojesc, se îndepărtează seminţele şi se taie în bucăţi mici. Usturoi se curăţă şi se taie feliuţe.

2. Intr-o tigaie se pun 3-4 linguri de ulei şi se prăjeşte usturoiul la foc mic, până când sunt colorează puţin (atenţie să nu se ardă pentru ca devine amărui).

3. După ce s-a prăjit usturoiul se adaugă roşiile. Se condimentează cu sare, piper, puţin oregano (uscat am avut io. deşi oregano seamănă cu busuiocul, am vrut să diversific puţin aromele) şi busuiocul tocat mărunt.

4. Se lasă să fiarbă la foc mic, amestecând ocazional cu o lingură de lemn, timp de 15-20 minute sau până ajunge la consistenţa dorită.

5. Între timp pastele se fierb în apă cu sare.

6. La servire se adaugă caşcaval ras şi frunze proaspete de busuioc. După gust se poate adăuga şi usturoi crud.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura pufoasa cu fructe

Prajitura pufoasa cu fructe

Reteta de prajitura pufoasa cu fructe. Prajitura pufoasa cu fructe reteta simpla. Retete de prajituri cu fructe. Prajituri...

Prajitura pufoasa cu fructe
Salata de vinete cu pasta de rosii

Salata de vinete cu pasta de rosii

Reteta de salata de vinete cu pasta de rosii. Salata de vinete cu pasta de rosii reteta simpla. Reteta de salata de vinete cu...

Salata de vinete cu pasta de rosii
Batoane cu magiun

Batoane cu magiun

Reteta de batoane cu magiun. Batoane cu magiun sau gem reteta pas cu pas. Reteta de batoane de post. Retete de batoane....

Batoane cu magiun
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise