In fiecare zi din Decembrie,
Gatim cu Bloggerii culinari
15
Decembrie
2011
<   Inapoi la interviu
Pere in vin

Pere in vin

Un desert simplu si in acelasi timp rafinat, ca o completare a unui meniu deosebit, de ce nu si pentru o cina in doi!
Ingredientele sunt la indemana oricui, usor de procurat, mare procent din ele sigur se gasesc in orice camara, singurul lucru mai gingas sunt perele, multe retete nu precizeaza ce fel de pere sa folosesti dar va spun eu sigur (am auzit-o de la un bucatar profesionist) ca  doar anumite soiuri se preteaza, astfel incat reteta
Sa fie una reusita din toate punctele de vedere, eu am folosit pere soiul "Lucas" (sunt cele mai indicate si se gasesc in supermarketuri) sunt tari, putin acrute iar prin fierbere nu se sfarama, cred ca exista si un soi autohton asemanator, doar ca nu stiu cum se numeste.

  Ingrediente:
 - 4 pere
 - zahar 200g de preferat brun
 - zahar vanilat
 - vin rosu 1litru - eu am folosit un Merlot
 - inghetata de vanilie si miez de nuca pentru decor - cat va lasa inima
 - o lamaie (daca e mai mare puneti doar jumatate)
 - scortisoara (baton) si cuisoare

Puneti vinul la fiert impreuna cu zaharul, lamaia, batoanele de scortisoara, cuisoarele si zaharul vanilat.

In acest timp curatati perele de coaja si cotor, taindu-le in jumatate. Abia cand clocoteste vinul adaugati si perele, acoperiti si lasati focul usor.

perele se fierb in functie de soiul lor, astea au fiert cam in 15-20 min, dar puteti incerca cu o scobitoare sa vedeti daca s-au inmuiat, iar cand sun gata se scot cu grija cu o paleta iar vinul ramas se strecoara si se da din nou la fiert pana scade si are consistenta unui sos, cam ca o peltea.

Pentru ca nucile sa fie mai aromate dati-le cateva minute la cuptor iar cand s-au rumenit sfaramati-le cu un sucitor.

Acum urmeaza momentul cel mai drag mie si anume montatul  farfuriei, la fiecare portie asezati doua jumatati de pere, inghetata, stropiti cu sirop iar deasupra presarati bucati de nuci si. Pofta Buna!

Nu uitati! Gatiti cu inima si bucurati-va de bucate alaturi de oameni dragi!