Sarmalute in foi de vita de la Pastorel Teodoreanu

Acum, in toiul iernii? Isi vor zice unii cetind titlul de mai sus, in plin decembrie.

Sarmalute in foi de vita de la Pastorel Teodoreanu

Si de ce nu? La mai toate „Aprozarurile”, poloboacele, cu foi de vita conservata in saramura, atat asteptata. Dar nu foile de vita din poloboacele „Aprozarului” din colt m-au facut sa ma gandesc la sarmale. Caragiale m-a starnit. Ce-i drept, nu direct ci prin una din creaturile sale. L-ati ghicit: Mitica! El este! Pe urmele lui Lache si Mache si altor cimotii din aceeasi fain, Mitica a dezertat si el din unitatea lui livreasca si curcula printre noi cu nulitatea lui sociala. E aidoma celui din carte, ca doar Caragiale e tatal legitim al Miticilor de pe glob antumi si postumi.

Toti seamana si, Doamne! multi mai sunt!

Pe cel la care ma refer l-am gasit la o nepoata a prietenului meu Costache, distrand cu lafuri si talafuri un grup de scolarite.

Cand am sosit eu, Mitica propunea micului grup sa dezlege o enigma.

- Dupa ce a trecut Rubiconul, zicea Mitica, Cezar a gasit pe zidul casei sale, scrise de o mana ramasa pana azi necunoscuta, urmatoarele cuvinte, in ordinea in care le scriu eu, incheie Mitica, insemnand pe o foaie de hartie:

Cesar

maleb

une.

- Primul cuvant e clar, urma Mitica, dar din ce limba sunt si ce vor sa spuna cele ce urmeaza?

- Din limba elina, spuse o fetiscana plinuta si cu ochi jucausi.

- Ba din limba feniciana, interveni o alta.

- Ba-i chiar pe romaneste, sari Mitica.

- Cum asa?

- Ce sarmale bune, puse el capat controversei, umflandu-se in pene.

L-am lasat pe Mitica sa-si digere succesul si m-am dus de-a dreptul la „Aprozar” (Vasile Lascar, colt cu Fucik), de unde am luat un kilogram de foi de vita din poloboc. Dupa ce am luat si un kilogram de carne de vita de la macelaria de-alaturi, m-am intors acasa (doi pasi!). Am pus carnea la rece si foile de vita in apa de la robinet (e necesar sa stea douasprezece ore in apa, ca sa se desareze). Acestea facute, i-am telefonat lui Costache, poftindu-l pentru a doua zi la pranz. Cu inalta lui aprobare (s-a servit de trei ori), dau in vileag reteta:

Asadar, foile de vita sa cumpara in ajun si, dupa cum mai sus s-a scris, se pun in apa rece. Inainte de a proceda la tocarea carnii, se scurge apa rece de pe frunze si se oparesc cu apa clocotita. Se curata si se taie vreo cinci-sase cepe si se prajesc in unt. Se trece de doua ori prin masina de tocate, atat carnea, cat si ceapa prajita si racita. In tocatura pun unii so cescuta cu orez bine spalat (eu sunt contra). Se amesteca totul bine, se pune sare si piper pisat si se adauga cate un pic de apa rece, tot amestecandu-se, pana ce devine carnea pufoasa. Se scoate nervura frunzelor si, pe un fund de lemn, se taie in patru fiecare foaie de vita. Se pune umplutura in mijlocul foii de vita si se invart sarmalele. Operatia aceasta cere oarecare mestesug. Sarmalutele (denumirea indica) trebuie sa fie mici (ceva mai mari, dar nu prea mult, decat o maslina mare). In cratita in care le punem asezam un strat de unt proaspat, pe care il acoperim cu cateva foi de vita. Asezam peste ele un rand de sarmalute, apoi iar cateva bucatele de unt proaspat si, peste el, alt rand de sarmalute. Cand cratita e aproape plina, turnam deasupra bulion de rosii si bors, cat sa acopere aproape sarmalutele. Daca borsul e prea acru, il potolim cu apa. Acoperim cratita sio punem sa fiarba pe masina de gatit, la foc domol. La nevoiem se mai adauga putin bors, apa calda sau zama de carne (cel mai bine). Pe urma le bagam acoperite la cuptor, unde le lasam pana se rumenesc. Ca si sarmalele in foi de varza, sarmalutele acestea sunt mai gustoase a doua zi. La reincalzire, le sporim simtitor sapiditatea, turnand peste ele un pahar de vin alb.

Mancarea aceasta e moldoveneasca, si in Moldova sarmalutele se fac ratunde, cum zic moldovenii. Daca formei spefice ii substituim forma cilindrica, practicata ca mai comoda in restul tarii, desigur ca gustul nu sufera nicio schimbare, dar, vorba cantecului:

Ce porti, lele, chelbea-n cap?

Daca-i moda, ce sa fac?

Nu rimeaza da-i adevarat.

PS: Peste aceste sarmalute nu strica sa pui putina smantana consistenta sau iaurt (mai ales vara, caci mancarea, in fond, e estivala), servite, si una si altul, separat.

Sursa foto.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Incanta-ti papilele gustative cu aceasta reteta usoara si delicioasa de prajitura de post cu mere si nuci. Fara ingrediente...

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta
Mancaruri cu carne

Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta

Carnea se curata de pielite si se toaca la robotul de bucatarie.

Chiftelute din carne de miel cu cartofi, rucola si sos de iaurt cu menta
Salata de primavara cu oua

Salata de primavara cu oua

Reteta de salata de primavara cu oua. Salata de primavara cu oua, spanac tanar, salata creata si loboda. Retete de salate....

Salata de primavara cu oua
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă. De ce ingrediente ai nevoie... citeste mai mult
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise