Budinca de dovlecei cu rosii si mozzarella
-Se spală toate legumele și se curăță dovleceii de coajă.
-Dovleceii, roșiile și mozzarella se taie rondele subțiri, se toacă mărunt frunzele de busuioc (păstrând câteva pentru decor), usturoiul se curăță și se taie mărunt (în rondele fine), iar cașcavalul se rade.
-Într-o tavă unsă cu puțin ulei se așează într-un singur strat, alternând, feliile de dovlecel, roșie și mozzarella.
-Se presară busuiocul tocat, usturoiul, sare și piper (după gust), se stopesc/pulverizează cu restul de ulei și se bagă tava în cuptorul încins la 200 grade C pentru cca. 15-20 minute, până când legumele se înmoaie puțin.
-Între timp se bat ouăle cu puțină sare cu ajutorul telului, se adaugă smântâna și cașcavalul ras, se amestecă bine și se potrivește de sare și piper după gust.
-După cca. 20 minute se scoate tava din cuptor și se toarnă amestecul de ouă, smântână și cașcaval peste dovleceii cu roșii și mozzarella din tavă.
-Se reintroduce tava în cuptor pentru încă 10-15 minute, sau până când budinca se rumenește ușor deasupra.Când este gata se scoate tava din cuptor.
-Budinca se poate consuma caldă, sau rece, după preferință, alături de salata dorită. Nouă ne-a plăcut simplă, rece, însoțită doar de roșii proaspete, deoarece este extrem de ușoară, aromată și răcoritoare. În momentul servirii se poate decora cu frunze verzi de busuioc.
Poftă bună!
Mai multe detalii găsiți pe: https://vickysrecipes.wordpress.com/
Simplu, rapid si gustos...pentru amatorii de paste!
Spaghete cu zucchini, gorgonzola si nuciCand aroma de dovleac copt si scortisoara incepe sa umple bucataria, stii ca te asteapta ceva bun! Placinta cu dovleac este...
Placinta cu dovleacPrajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda