Se faramiteaza drojdia in laptele cald, se adauga ouale, zaharul, sarea, dar si smantana.
Se fărâmițează drojdia în laptele cald, se adaugă ouăle, zahărul, sarea, dar și smântâna, apoi făină cât cuprinde (aporx 370 g). Se amestecă și se frământă, adăugând mereu puţin câte puţin uleiul. Când se obține un aluat consistent, dar pufos, se unge cu ulei (cam o lingură), se acoperă cu folie alimentară şi se lasă la crescut până îşi dublează volumul, într-un loc ferit de curenţi de aer.
Se răstoarnă aluatul pe masa presărată cu făină (aprox 70 g) şi se întinde aluatul în foaie grosuță. Se decupează 12 cercuri mai mari, care se transferă în tava pregătită cu foaie de copt. Restul de aluat se refrământă, se întinde în foaie, din care se taie fâșii lungi și subțiri, care se răsucesc câte 2, pentru a forma marginile paștilor și crucile.
Se lasă păștile la crescut în tăvi (eu am făcut 2 tăvi cu câte 6 păști) cam o jumătate de oră.
Pentru umplutură: crema mascarpone se amestecă dulce cu zahărul, zahărul vanilat și oul.
Se ung păștile pe margine cu ou, se lipesc fâșiile răsucite (marginile), apoi se distribuie umplutura în cele 2 tăvi cu păscuțe, se presară mirodenii (stafide, coajă de citrice), iar la final se adaugă fâșiile răsucite pentru a face crucile. Se ung iar cu ou, se presară fulgii de migdale.
Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox 35 de minute fiecare tavă.
Când sunt gata, se acoperă cu un prosop de bucătărie.
Notă: Dimensiunea paharului cu care am decupat păscuțele: 10 cm diametru
Notă: eu am folosit la umplutură coajă de mandarină, respectiv coajă de lămâie rase și ținute cu zahăr și zahăr vanilat Bourbon, în borcane, având anumite proprietăți: se înmoaie și au un parfum anume, o aromă intensă, dacă au stat minim o săptămână în borcane, la frigider și se păstrează numai la frigider. Atenție, coaja de mandarină (respectiv lămâie) ținută în zahăr nu este totuna cu coaja de mandarină (respectiv lămâie) confiată, care presupune pregătirea termică în sirop de zahăr.
Hristos a Înviat!
Paște Fericit, cu liniște sufletească și speranță!
Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/04/mini-pasti-cu-mascarpone-si-migdale.html
Ultima reţetă, însă nu cea din urmă :), este una de desert. E chestie recunoscută că merele nu le mănânc...
Prajitura insiropata cu mere si nuci la slow cooker Crock-Pot 4,7 LMirosul de cozonac proaspat scos din cuptor este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ne amintesc de sarbatori. Cu...
5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatoriPrajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda