Pariziene cu mere si nuci

Laptele se incalzeste putin, nu trebuie sa fie fierbinte.

Timp pregatire
80 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • aluat:
  • 300 ml lapte
  • 20 gr drojdie proaspătă
  • 1 praf de sare
  • 3 lg zahăr brut
  • 2 ouă de găină
  • 500 gr făină de grâu
  • 1/2 cană ulei
  • umplutura:
  • 6-7 mere
  • 80 gr zahăr brut
  • 100 gr miez nucă
  • 2 morcovi potriviți
  • 200 ml suc de portocale (fresh)
  • condimente pt turtă dulce:
  • scorțișoară/ghimbir/anason
  • 100-150 gr biscuiți simpli
  • 1 ou pentru uns

Mod de preparare

Laptele se incalzeste putin, nu trebuie sa fie fierbinte.

Într-un castron, se pune drojdia, un praf de sare și zahărul. Se adaugă puțin lapte călduț și se lasă 10 minute deoparte.

Într-un castron mare, se cerne făina. Se face un locaș, se adaugă maiaua, ouăle, și restul de lapte. Se amestecă inițial cu un tel, apoi se frământă cu mână, adăugând și incorporând treptat uleiul. Aluatul nu trebuie să fie foarte dens, mai degrabă molicel. În funcție de tipul de făină, mărimea ouălor, este posibil să mai fie nevoie de 50 gr făină. Se acoperă vasul cu un ștergar curat, se lasă deoparte aluatul până își dublează volumul.

Între timp, se spală și se curăță merele și morcovul. Se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari.

Morcovul se hidratează în sucul de portocale. Apoi se adaugă peste merele rase, împreună cu zahărul brut.

Biscuiții se macină fin la roboțel. Se adaugă 2 lg de mix de condimente.

Miezul de nucă se toacă la roboțel, în funcție de granulația care vă place. Mie îmi place să simt boabe de nucă, însă anumite persoane preferă nuca măcinată mai mult.

Pesmetul de biscuiți se adaugă peste compoziția de mere și morcovi și se amestecă cu o spatulă. Pesmetul va absorbi din sucul lăsat de mere care va aduce un plus de dulceață și va condimenta compoziția datorită condimentelor încorporate în acesta.

Se lasă deoparte.

Se pregătește o tavă cu hârtie de copt. Se pornește cuptorul, se setează temperatura de 180 grade C.

Pe un blat de lucru, se răstoarnă compoziția. Se porționează 6-8 bucăți de aceeași dimensiune.

Se întinde fiecare bucată în formă de dreptunghi, o laterală se taie fâșii cca. 1/3 din lungimea aluatului. Se așază 2-3 lg compoziție de mere, se rulează, apoi se așază în tavă. Se procedează astfel cu toate celelalte bucăți. Se ung cu ou bătut, se presară un praf de condimente.

Se pun în cuptorul preîncălzit, se coc la 180 grade C, timp de 30-40 minute. Când sunt frumos rumenite, se oprește focul, se scot din cuptor, se ung cu puțină apă, apoi se acoperă cu un ștergar curat. Se lasă până se temperează.

Se servesc cu mare poftă, alături de o cană cu ceai de lămâie sau după preferințe!

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...

Parteneri
Bucataras.RO

Drob de miel in aluat

Retete pascale Anul acesta  am pregatit drobul intr-un aluat pregatit din faina, oua si unt care a iesit delicios....

Drob de miel in aluat
Culinar.RO

Placinta cu dovleac

Cand aroma de dovleac copt si scortisoara incepe sa umple bucataria, stii ca te asteapta ceva bun! Placinta cu dovleac este...

Placinta cu dovleac
ReteteCulinare.RO

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda