Tort cu cremă de ciocolată și nucă

Timp pregatire
90 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 6 ouă
  • 2 căni zahăr
  • 2 căni făină
  • 1 linguriță amoniac
  • 2 linguri cacao
  • Pentru sirop:
  • 1 cană apă
  • 1/2 cană zahăr
  • 1 linguriță esență de rom
  • Pentru cremă:
  • 4 căni lapte
  • 1 cană făină
  • 1 cană zahăr
  • 1 pachet unt
  • 2 cuburi de ciocolată menaj
  • 1 plic cacao
  • Pentru decor:
  • 1 tabletă de ciocolată cu lapte (sau 1 plic glazură ciocolată neagră Dr. Oetker)
  • hârtie de copt
  • Adițional:
  • 200g miez de nucă tocat
  • Creioane decor Dr. Oetker
  • Ornamente fulgi dulci de zăpadă Dr. Oetker

Mod de preparare

Blat: Se bat ouăle cu zahărul, până când acesta din urmă se topește, apoi se adaugă treptat restul ingredientelor și se amestecă până când se obține o compoziție omogenă. Se pune compoziția în forma rotundă de tort și se dă la cuptor pentru app. 30 de minute. Când e gata (trece testul scobitorii), se scoate din tavă și se lasă la răcit.

Siropul: Cât timp blatul de tort e la cuptor, se prepară siropul. Se pun la fiert apa cu zahărul, la foc mic, până când se topește tot zahărul. Se oprește focul și se adaugă 1 linguriță de esență de rom. Se lasă la răcit.

Crema: Se amestecă laptele cu făina până când se încorporează, apoi se pune la foc și se adaugă treptat restul ingredientelor sub amestecare continuă, la foc mic, până când se obține o cremă de ciocolată cremoasa și densă.

După ce s-a răcit blatul se taie în 3 părți egale, se însiropează fiecare parte, apoi se montează tortul: blat, cremă de ciocolată, nucă tocată, puțină cremă din loc în loc pentru a se prinde de următoarea parte de blat, peste care se întinde uniform cremă de ciocolată, se presară nucă tocată pe toată suprafața, se adaugă puțină cremă din loc în loc pentru a se prinde de ultima parte de blat și se termină cu un strat de cremă ce se întinde uniform.

Pentru a nu se deplasa straturile de blat, eu am adăugat cercul de la tava reglabilă de tort și am dat la rece pentru 6 ore. Între timp se pregătește decorul. De această dată eu am folosit 1 plic glazură ciocolată neagră de la Dr. Oetker, dar merge la fel de bine cu 1 tabletă de ciocolată topită la bain-marie. Se pregătește glazura conform instrucțiunilor de pe plic, se desenează pe o foaie câteva forme dorite care se plasează apoi sub hârtia de copt, apoi se trasează, cu poșul, ciocolată pe conturul formei și se dă la rece. Pentru formele rulate, se trasează linii perpendiculare și pe diagonală direct pe hârtia de copt, apoi rulează și se pune într-un pahar, pentru a-și păstra forma rotundă, după care se dă la congelator pentru a se întări cât mai repede. Pentru formele semirotunde se trasează linii de ciocolată pe un cub de gheață și se așteaptă 2-3 minute până se mai topește gheața, apoi se îndepărtează decorul de ciocolată.

După ce s-a răcit tortul, se scoate cercul metalic, se ornează cu cremă și marginea tortului, apoi se scrie textul dorit cu ajutorul creioanelor decor și se adaugă formele de ciocolată, după care se presară fulgii de zăpadă.

Prajitura cu prune si nuci - reteta simpla pentru un desert delicios cu fructe

Prepara aceasta reteta de prajitura cu prune si nuci — un desert simplu, delicios si perfect pentru un moment dulce! Se...

Dovlecei cu ciuperci si rosii cherry la cuptor - reteta simpla si gustoasa

Reteta delicioasa de dovlecei cu ciuperci si rosii cherry la cuptor, gratinate cu cascaval si presarate cu seminte de susan....

Vinete cu rosii si usturoi la borcan

Reteta de vinete cu rosii si usturoi la borcan. Vinete cu rosii si usturoi la borcan reteta simpla, fara conservanti.

Parteneri
Bucataras.RO

Paste la cuptor cu piept de pui si legume

Pentru ca faceam mereu aceiasi pasta,cu dovlecei si piept de pui,.. ....m-am suparat si le-am pus pe toate intr-o tava....am...

Paste la cuptor cu piept de pui si legume
Culinar.RO

Prajitura cu mere si crusta de nuci

Reţetă preluată din revista ,,Secretele Bucătăriei,,. E o prăjitură foarte uşor de făcut şi foarte gustoasă.

Prajitura cu mere si crusta de nuci
ReteteCulinare.RO

Tarta cu aluat fraged si umplutura de mere. Cel mai fraged si gustos aluat.

O minunata minunata tarta cu aluat crocant și umplutură dulce de mere.

Tarta cu aluat fraged si umplutura de mere. Cel mai fraged si gustos aluat.