Prajitura cu aluat razuit si gem - reteta de prajitura raioasa

O reteta veche si mereu apreciata. Prajitura cu aluat razuit si gem sau prajitura raioasa. Un desert clasic cu gust delicios, aluat fraged si umplutura delicioasa de gem. Incearca aceasta prajitura usor de facut pentru a te bucura de savoarea copilariei intr-o singura muscatura!

Timp pregatire
20 minute
Timp coacere
40 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • 250 g untura
  • 200 g zahar
  • 100 g smantana grasa (20% grasime)
  • 2 oua
  • 1 lingurita coaja rasa de lamaie
  • 1 plic de zahar vanilat
  • putina sare
  • 1 plic de praf de copt
  • 550 g faina
  • 100 g nuci (optional)
  • 450 g gem de visine/prune/caise
  • zahar pudra vanilat pentru decor.

Mod de preparare

Reteta de prajitura cu aluat razuit si gem sau raioasa este inca una dintre cele care mi-au ramas in suflet inca din copilarie. Este simpla, delicioasa, se face usor si se fragezeste pe zi ce trece.

Intr-un bol amestecam cu un tel untura, smantana, zaharul, aromele, sarea si ouale. Cand avem o compozitie omogena incorporam faina amestecata cu praful de copt.

Nu framantam excesiv, este suficient sa obtinem un aluat omogen.

Infasuram aluatul intr-o folie sau punga si-l punem la frigider o ora doua. Il puteti lasa si peste noapte, asa cum am facut eu.

Apoi impartim aluatul in doua bucati, una mai mare si alta mai mica. Bucatica mica o pastram la congelator pana ii vine randul.

Bucata mare o intindem pe fundul unei tavi antiaderente (23x30 cm). Deasupra punem gemul si il nivelam frumos. Acum puteti pune si nuci deasupra daca doriti. Eu nu am pus de data asta pentru ca am impartit din ea si prin vecini, iar fetita lor este alergica.

Acum razuim bucata mica de aluat deasupra, cat de uniform putem.

Coacem prajitura cu aluat razuit si gem in cuptorul preincalzit, la 180 de grade C, 35-40 de minute sau pana cand se rumeneste usor deasupra.

O lasam sa se raceasca, o pudram cu zahar praf vanilat si o taiem in forma dorita.

Incercati si voi reteta de prajitura cu aluat razuit si gem, va asigur ca este o bunatate.

Daca va plac retetele cu gust de copilarile, va mai recomandam si reteta de prajitura Semiluna, prajitura Alba ca zapada sau prajitura Cartof. Pofta buna!

Prajitura cu capsuni si iaurt - reteta simpla, rapida si foarte usor de facut

Prajitura cu capsuni si iaurt, pufoasa si aromata, foarte usor de preparat. Reteta simpla, pas cu pas, cu ingrediente la...

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde, o reteta simpla, rapida si foarte gustoasa. Perfecta ca garnitura sau masa...

Aripioare de pui la cuptor. Reteta simpla, delicioasa si foarte usor de preparat

Prepara aripioare de pui la cuptor cu boia, usturoi, sare si piper. O reteta simpla, delicioasa si foarte usor de facut,...

Parteneri
Culinar.RO

Mini tarte cu ciocolata si capsuni

Deserturi de vara Aceste minitarte sunt usor de preparat, foarte delicioase si foarte frumusele. Am cautat mai multe retete...

Mini tarte cu ciocolata si capsuni
ReteteCulinare.RO

Tort pufos cu frisca si capsuni - tort pufos de casa

Tort cu capsuni si frisca - tort pufos de casa, cu blat aerat din oua, umplut cu crema fina de frisca si mascarpone, capsuni...

Tort pufos cu frisca si capsuni - tort pufos de casa