Steak de porc cu sos vierge

Timp pregatire
30 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • Ingrediente pentru steak:
  • 600 g mușchiuleț de porc
  • un cubuleț de un
  • un fir de cimbru
  • sare de mare și piper
  • Ingrediente pentru sosul vierge:
  • 300 g roșii cherry
  • o mână de arpagic roșu
  • o mână de măsline kalamata fără sâmburi
  • 3 căței de usturoi
  • câteva frunze de busuioc proaspăt
  • două linguri cu zeamă de lămâie
  • 4 linguri cu ulei de măsline
  • sare de mare ( sau himalaya )

Mod de preparare

În ultima vreme am postat cam multe dulciuri și niciun fel principal, așa că azi am decis să vă prezint o rețetă simplă și cu o savoare inegalabilă.

Este un fel de mâncare care necesită mai puțin de 30 de minute pentru preparare. E consistent și de ce nu, sănătos. Se poate realiza cu carne de porc, vită și chiar pește și pentru că urmează perioada ”mieilor”, am să încerc și cu acest tip de carne. :)

Am condimentat carnea cu sare și piper și am rumenit-o pe ambele părți în tigaia grill.

Am scos-o într-o altă tigaie, de această dată una obișnuită din teflon, am adăugat untul și cimbrul și am gătit-o aproximativ 7 minute.

Când carnea s-a pătruns, am oprit focul și am acoperit tigaia cu un capac.

În timp ce s-a gătit carnea, am pus arpagicul împreună cu uleiul de măsline într-o tigaie. Imediat ( arpagicul nu trebuie prăjit ) am adăugat și roșiile cherry tăiate pe jumătate, măslinele, sarea și piperul. Le-am tras la tigaie preț de 2-3 minute, apoi am adăugat usturoiul pisat și busuiocul mărunțit. Am stins cu zeama de lămâie.

Am așezat totul pe 3 farfurii și am servit ca atare.

Dacă aveți un vin bun, roșu, nu ezitați să-l serviți alături. Vă va încânta cu siguranță!

Nu-i așa că vă tentează? :)

Poftă bună!

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...

Parteneri
Bucataras.RO

Ficatei de pui in stil grecesc reteta simpla si gustoasa

Ficatei de pui in stil grecesc reteta simpla si gustoasa Salvasem de ceva vreme aceasta reteta vazuta mai intai la Adriana...

Ficatei de pui in stil grecesc reteta simpla si gustoasa
Culinar.RO

5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori

Mirosul de cozonac proaspat scos din cuptor este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ne amintesc de sarbatori. Cu...

5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori
ReteteCulinare.RO

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda