Tocanita de galbiori la Multicooker Crock-Pot Express

Galbiorii se curata bine, se taie cuburi mari.

Timp pregatire
20 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • 500 g gălbiori proaspeți
  • 100 g hribi uscați (conservați)
  • 1 ceapă albă
  • 1-2 morcovi mici
  • 2 linguri ulei de floarea soarelui
  • 1 cana cu apa (250 ml)
  • 400 g smântână grasă
  • sare
  • piper
  • pătrunjel verde
  • opțional: usturoi

Mod de preparare

Gălbiorii se curăță bine, se taie cuburi mari. Se pot spăla sub jet puternic de apă, apoi se lasă la scurs.

Hribii se scot din conservă, se taie cuburi.

Ceapa și morcovul se curăță, se spală și se toacă mărunt.

Pătrunjelul se spală și se taie foarte mărunt.

Se conectează aparatul de gătit sub presiune Multicooker Crock-Pot Express la sursa de curent.

Se scoate capacul aparatului.

Aparatul are câteva funcții presetate. Dintre acestea, în primă fază, am setat funcția Brown/ Sauté, pentru a rumeni legumele.

Acesta funcție permite utilizarea aparatului pentru rumenire/sotare, fără a fi necesar capacul. Practic se folosește ca și un vas pe aragaz în care se călesc/ rumenesc ingredientele.

Se selectează timpul 5 min, apoi se apasă tasta Start/ Stop și aparatul începe să se încingă. În momentul acesta, se afișeaza textul Heat, semn că aparatul a început să se încălzească. În momentul în care va atinge temperatura necesară pentru rumenire, va începe să gătească conform setărilor alese.

În cuva interioară, se pun 2 linguri de ulei, se adaugă ceapa și morcovul și un praf de sare. Se amestecă cu o lingură din lemn până se rumenesc.

Se adaugă gălbiorii și hribii tăiați grosier, se mai adaugă un praf de sare. Se lasă să se rumenească și aceștia și în momentul în care s-a scurs timpul, se adaugă o cană cu apă.

Se acoperă cu capacul din dotare si se inchide din pozitia deschis spre poziția închis. Se rotește spre pozitia închis si supapa de abur. Se selectează funcția Meat/Stew, presiune High și timpul de gătire de 10 minute.

După ce timpul s-a scurs, cu ajutorul unui clește de bucătărie sau cu o spatula, deschidem supapa de aburi, astfel încât să elibereze tot aburul.

Atenție: nu desfaceți fără mănușă termică sau un clește, aburul vă poate frige!

După ce s-a eliberat tot aburul, se rotește capacul în poziția de deblocare și se scoate foarte ușor.

Se adaugă smântâna, un cățel de usturoi tocat, se potrivește gustul cu sare și piper și se selectează din nou funcția Brown/ Sauté, timpul de 5 minute. Se amestecă ușor până scade sosul format. Se adaugă pătrunjelul verde tocat, se mai amestecă de 2 ori, apoi se apasă tasta Start/ Stop.

Misiune rapidă îndeplinită cu succes de către aparatul de gatit sub presiune Multicooker Crock-Pot Express!

Se servește tocănița cu mămăliguță, cu verdețuri și telemea!

Să vă fie de folos!

Reteta de gogosi moi si pufoase umplute cu gem. Un deliciu perfect pentru orice ocazie

Incearca reteta de gogosi moi si pufoase umplute cu gem, usor de preparat si perfecte pentru orice ocazie. Savureaza gogosi...

Papricas de pui cu galuste de faina

Papricas de pui cu galuste de faina. Se curata, se spala bine carnea (eu am dezosat pieptul si i-am înlăturat pielea), se...

Prajitura rasturnata cu pere - reteta usoara pentru un desert simplu si delicios

Incearca o prajitura rasturnata cu pere caramelizate, usor de facut si perfecta pentru un desert savuros. Reteta pas cu pas,...

Parteneri
Bucataras.RO

Salata de legume cu maioneza de post

N-avem introducere, ca e post si e pe mute....

Salata de legume cu maioneza de post
Culinar.RO

Prajitura cu pere si crema de branza

Cu pere aromate, asezonate cu scorțișoară și de vanilie, cu o cremă de brânză delicioasă, este pur și simplu o...

Prajitura cu pere si crema de branza
ReteteCulinare.RO

Reteta de Prajitura turnata cu mere, frageda, aromata si usor de facut

Cum sa nu iubesti aceasta Reteta de Prajitura turnata cu mere, frageda, aromata si usor de facut? Ingrediente simple, pe...

Reteta de Prajitura turnata cu mere, frageda, aromata si usor de facut