Domuri cu cafea, ciocolata si trufa crocanta

Am pregatit aceste domuri care au la baza fursec de ciocolata, sunt umplute cu crema de cafea, in interior au trufa crocanta.

Timp pregatire
120 minute
Complexitate
ridicata
Domuri cu cafea, ciocolata si trufa crocanta

Ingrediente

  • Pentru baza-fursecurile:
  • 6 albușuri + 3 gălbenușuri,
  • Un praf de sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 50 g ciocolată neagră,
  • 5 linguri ulei,
  • 7 linguri făină,
  • 5 g praf de copt Dr. Oetker,
  • Pentru crema de cafea:
  • 2 gălbenușuri,
  • 200 ml lapte,
  • Un praf de sare,
  • 2 linguri amidon,
  • 2,5 ml îndulcitor,
  • 5 g vanilie pudră,
  • 1 lingură cafea solubilă,
  • 50 g unt,
  • 100 ml frișcă lichidă,
  • Trufe:
  • 5 pișcoturi,
  • 2 linguri cafea (lichidă),
  • Arahide, după gust,
  • Fistic, după gust,
  • 1 linguriță whisky,
  • 30 g ciocolată cu lapte,
  • 2 linguri cacao neagră pudră Dr. Oetker,
  • Glazura de ciocolată:
  • 85 g ciocolată neagră,
  • 100 ml lapte,
  • 20 g unt,
  • Decor:
  • Sticks-uri de ciocolată cu cappucino, după gust,
  • Fulgi de cocos, după gust

Mod de preparare

Am pregătit aceste domuri care au la bază fursec de ciocolată, sunt umplute cu cremă de cafea, în interior au trufă crocantă și apoi le-am învelit în glazură de ciocolată.

Mod de preparare:

Baza-fursecurile: se topește ciocolata pe baie de abur și se lasă deoparte, la răcit cât s-o putem folosi.

Se bat spumă, cu mixerul, albușurile împreună cu un praf de sare și îndulcitorul și se păstrează deoparte.

Se bat gălbenușurile cu ciocolata, apoi se încorporează treptat spuma de albușuri, se adaugă uleiul, făina și praful de copt, amestecând cu o spatulă, de jos în sus.

Din compoziția obținută se toarnă cu o lingură, sub formă de fursecuri de 6,5 cm în diametru, într-o tavă întinsă, pe foaie de copt. Nu-i nimic dacă le faceți mai mari, se pot decupa, la sfârșit. Vă dau dimensiunea, ca să aveți o idee despre cât sunt de mari. Se coc aprox 12 min, la foc mediu, important este să nu se usuce. Se scot pe un grătar de răcire, aveți grijă să nu le suprapuneți, pentru că se înmoaie și se lipesc între ele. Se obțin cam 3 tăvi cu fursecuri, poate nu vă vor trebui toate, dar le puteți degusta cu cei dragi.

Crema de cafea: se amestecă gălbenușurile cu un praf de sare, amidonul, îndulcitorul, vanilia, laptele rece, se fierbe amestecul pe foc mic până se îngroașă, se dă de pe foc, se adaugă untul și se amestecă. Abia după ce s-a răcit, se adaugă frișca lichidă și cafeaua solubilă și se bate cu mixerul aprox 2 minute, până devine mătăsoasă.

Trufele: se topește ciocolata cu lapte pe baie de abur și se lasă la răcit. Se adaugă în ea pișoturile sfărâmate, arahidele (eu am avut sărate și le-am decojit, puteți folosi nesărate) și fisticul mărunțite, cafeaua și whisky. Se amestecă și se formează cu mâinile date prin cacao pudră mici sfere, care se tăvălesc prin cacao.

Montare: pentru acest pas se poate folosi o formă de silicon sau forme din plastic pentru aperitive. Dacă folosiți forme din plastic, așa cum făcut și eu, nu uitați să îmbrăcați pe dinăuntru fiecare formă cu folie alimentară. Mai departe, se umple forma, pe jumătate, cu cremă de cafea, se îndeasă ușor o trufă, se acoperă cu cremă, se adaugă fursecul, la bază, fixându-l cu grijă, să nu mustească. Se procedează astfel cu toate fursecurile. Se așază pe o tavă și se dau la congelator 2 ore.

Glazura de ciocolată: se pun împreună într-un ibric ciocolata neagră, laptele și untul și se fierb pe foc mic până se îngroașă ușor. Se dă amestecul de pe foc și se lasă la răcit, însă nu prea mult pentru că se întărește un pic când se răcește și, de data aceasta, avem nevoie să fie subțire, cât mai lichid, chiar dacă e cald. Când glazura e pregătită. Se scot domurile de la congelator, se scot din formă, se îndepărtează folia alimentară și se glazurează.

Decor: se pot decora după gust și imaginație. Eu am optat pentru fulgi de cocos și sticksuri de ciocolată cu cappucino.

Timp de pregătire: aprox 1 h 30 min

Timp de coacere: 30 min

Porții: 15 buc

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/01/domuri-cu-cafea-ciocolata-si-trufa.html

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca
Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
Parteneri
Sheperd's Pie
Bucataras.RO

Sheperd's Pie

Reteta vine la noi din Anglia si traditional se face din carne de miel sau oaie. Eu am folosit carne de ied, pentru ca asta...

Sheperd's Pie
Placinta cu dovleac
Culinar.RO

Placinta cu dovleac

Cand aroma de dovleac copt si scortisoara incepe sa umple bucataria, stii ca te asteapta ceva bun! Placinta cu dovleac este...

Placinta cu dovleac
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda
ReteteCulinare.RO

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda