Spălăm dovleceii, îi curăţăm de coajă şi le tăiem cotorul (codiţa).
Tăiem dovleceii pe lungime, în felii de 1/2 cm grosime şi 6 cm lungime. Dacă la mijloc au sâmburi prea mari, îndepărtăm acea porţiune, dar sâmburii mici pot să rămână.
Presărăm fiecare felie cu puţină sare şi le punem pe toate într-un vas cu strecurătoare ca să stea până îşi lasă apa (aproximativ 30 minute -1 oră). Pregătim 3 vase pentru pane si o farfurie întinsă. În prima farfurie punem făina albă, în a doua (de preferat un castron) batem ouăle bine cu pudra de usturoi, piperul alb şi eventual puţin mărar uscat, iar în a treia punem pesmetul. Trecem pe rând fiecare felie de dovlecel prin fărină, apoi ou şi la sfârşit pesmet şi le aşezăm frumos pe farfuria curată, în ordine, chiar suprapuse.
Când am terminat, punem uleiul la încins. Prăjim feliile de dovlecel la foc mediu, aşezate în cratiţa cu ulei atâtea câte încap, fără să se suprapună, şi le întoarcem pe ambele părţi, până se auresc şi se închid puţin la culoare fără să se ardă, să se înnegrească, apoi le scoatem cu o paletă într-un vas cu strecurător pentru a se scrurge surplusul de ulei. După fiecare tranşă, înainte să o scoatem pe următoarea, mutăm feliile într-un vas termorezistent, de tip yena, astfel ca să nu se terciuiască în strecurătoare dacă sunt prea multe, până sunt fierbinţi. Dacă dorim, putem pune puţin parmezan sau caşcaval ras, sau mozarella rasă, pe fiecare felie, atunci când o aşezăm în vasul final, şi punem imediat capacul ca brânza să se topească la căldura degajată.
Se servesc calde, simple, sau putem adăuga la servire, pe feliile de dovlecel, şi puţină smântână sau iaurt cremos.
Aceasta este reţeta noastră de dovlecei pane si sper să va iasa buni daca o încercaţi.

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...
Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca
Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...
Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa
Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
O zama simplu de preparat, aproape ca se face singura. Principalul este sa ai ingrediente de calitate. Doar fasolea...
Zama de fasole verde cu afumatura proaspata
Cand aroma de dovleac copt si scortisoara incepe sa umple bucataria, stii ca te asteapta ceva bun! Placinta cu dovleac este...
Placinta cu dovleac
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda
Comentarii