Non Plus Ultra - reteta de fursecuri cu bezea si gem

Non Plus Ultra, fursecuri fragede cu bezea si gem, dupa o reteta veche de cofetarie. Afla cum se prepara pas cu pas aceste fursecuri delicate si absolut delicioase.

Timp pregatire
60 minute
Timp coacere
70 minute
Non Plus Ultra - reteta de fursecuri cu bezea si gem

Ingrediente

  • Aluat:
  • 400 g faina
  • 160 g untura (sau 200 g unt)
  • 100 g zahar pudra
  • 4 galbenusuri
  • vanilie
  • Bezea:
  • 4 albusuri
  • 220 g zahar
  • un praf de sare
  • 1 lingurita zeama de lamaie
  • vanilie
  • gem la alegere pentru umplut

Mod de preparare

Fursecurile Non Plus Ultra sunt de o finete aparte! Doua rondele de aluat fraged, decorate cu bezea delicata si lipite cu gem, formeaza niste fursecuri elegante, cu un gust absolut delicios.
Este una dintre retetele noastre preferate, pe care o pregatesc mereu in cantitate mai mare. De obicei fac o portie si jumatate sau chiar doua, ca sa ajunga pentru toata familia, dar si pentru prietenii cu care imi place sa impart.
Desi par migaloase, fursecurile Non Plus Ultra nu sunt greu de facut. Secretul sta in aluatul bine racit, bezeaua stabila si coacerea lenta, la temperatura scazuta.

Intr-un bol punem toate ingredientele pentru aluat in afara de faina si le amestecam bine pana se omogenizeaza. Punem si faina si framantam doar pana cand obtinem un aluat omogen, nu mai mult. Il infasuram intr-o folie alimentara si-l punem la rece o ora, doua sau chiar peste noapte.

Apoi impartim aluatul in doua bucati. Intrindem fiecare bucata pe masa de lucru infainata. Foaia trebuie sa aiba aproximativ 3,5-4 mm. Decupam rondele de 3-3,5 cm cu un paharut mic sau o forma rotunda si le punem in tava acoperita cu hartie de copt. Le pastram la rece cat ne ocupam de bezea.

Intr-un bol de inox punem albusurile, zaharul, vanilia, sarea si zeama de lamaie. Il asezam la bain Marie si amestecam continuu pana cand compozitia a ajuns la 70 de grade C.

Apoi o mixam pana cand obtinem o bezea densa si lucioasa. O punem intr-un sac a poche cu dui stelat si decoram rondelele de aluat fraged.

Coacem fursecurile Non Plus Ultra la 100 de grade C in jur de o ora, o ora si 10 minute, in funtie de cuptor.

Dupa racire se lipesc cate doua cu gem de zmeura, capsuni, caise sau de care va place.

Sfaturi pentru fursecuri Non Plus Ultra reusite
- Raciti bine aluatul. Se va intinde mai usor si isi va pastra forma.
- Nu adaugati mai multa faina decat este necesar. Excesul poate face fursecurile tari.
- Folositi un termometru pentru bezea. Temperatura de 70°C ajuta la obtinerea unei compozitii stabile, fara a o supraincalzi.
- Nu grabiti coacerea marind temperatura. Bezeaua se poate colora sau crapa.
- Alegeti un gem bine legat. Un gem prea fluid poate inmuia excesiv fursecurile.
- Lipiti fursecurile numai dupa racirea completa. Astfel, bezeaua isi pastreaza mai bine textura.
Cum pastram fursecurile Non Plus Ultra?
Fursecurile neumplute pot fi pastrate intr-o cutie inchisa ermetic, intr-un loc racoros si uscat, ferite de umezeala.

Dupa umplerea cu gem, textura lor se modifica treptat: aluatul se fragezeste, iar bezeaua poate absorbi umezeala.

Pentru un contrast mai pronuntat intre aluatul fraged si bezeaua usor crocanta, le putem umple mai aproape de momentul servirii.
De ce merita pregatite aceste fursecuri?
Non Plus Ultra sunt fursecuri de casa cu un aspect deosebit si o combinatie delicioasa de texturi. Aluatul fraged, bezeaua delicata si gemul usor acrisor se completeaza foarte bine.

Sunt potrivite pentru platourile cu prajituri de sarbatori, pentru ocazii speciale sau pur si simplu atunci cand vrem sa pregatim ceva dulce si fin.

O reteta de pastrat, mai ales daca va plac fursecurile delicate, cu multa bezea si gem!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...

Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca
Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa

Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...

Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
Parteneri
Sandwich-uri din aluat, cu omleta si alte ingrediente, la Panini Maker Breville
Bucataras.RO

Sandwich-uri din aluat, cu omleta si alte ingrediente, la Panini Maker Breville

De cum am primit acest Panini Maker Breville, m-am gandit sa testez aceste sandwich-uri la el, pentru ca sunt gustarile cele...

Sandwich-uri din aluat, cu omleta si alte ingrediente, la Panini Maker Breville
5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori
Culinar.RO

5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori

Mirosul de cozonac proaspat scos din cuptor este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ne amintesc de sarbatori. Cu...

5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda
ReteteCulinare.RO

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...

Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda