Baghete umplute

Baghete umplute. Taiem bagheta de paine pe jumatate, fiind foarte lunga, apoi jumatatile le taiem tot pe jumatate si inlaturam miezul din ele.

Timp pregatire
40 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • 1 baghetă de pâine
  • 2 ouă
  • 50 g parmezan ras
  • frunze de busuioc
  • 100 g roșii deshidratate
  • 150 g ceafă de porc afumată
  • 2 cârnăciori
  • 50 g cașcaval afumat
  • 15-20 g fulgi de parmezan

Mod de preparare

Cumpărând niște baghete lungi și proaspete și mâncând din ele, am avut senzația că sunt necoapte și atunci m-am gândit că pot realiza cu ele o rețetă de baghete umplute, cu ce am găsit prin frigider.

Chiar au ieșit grozave și tocmai potrivite de a fi luate in pachetelul de scoala sau serviciu.

Tăiem bagheta de pâine pe jumătate, fiind foarte lungă, apoi jumătățile le tăiem tot pe jumătate, dar transversal și înlăturăm miezul din ele.

Miezul îl sfărâmăm într-un bol și adăugăm peste el, parmezan ras și două ouă, apoi omogenizăm compoziția.

Cu această compoziție umplem cojile baghetei, și le dăm la cuptorul încins la 180 de grade, pentru 10 minute, timp în care ne ocupăm de restul ingredientelor.

Feliem ceafa de porc și cârnații, roșiile deshidratate le porționăm mai mici, iar cașcavalul îl feliem subțire.

Scoatem baghetele de la cuptor și le acoperim cu restul ingredientelor, așezând din loc în loc și frunze rupte de busuioc, pentru o aromă plăcută.

Deasupra vom așeza feliile de cașcaval și fulgii de parmezan, pentru a se gratina frumos.

Dăm din nou baghetele la cuptor pentru 5-6 minute, sau până când se gratinează frumos.

Am ales să dau baghetele fracționat la cuptor, pentru a fi sigură că se prepară bine compoziția cu ouă, iar dacă puneam și cașcavalul de la început, acesta s-ar fi topit și uscat prea rău.

Sper să vă fie de folos rețeta mea de baghete umplute!

Prajitura pufoasa cu caise si iaurt, simpla, rapida si aromata

Prajitura pufoasa cu caise si iaurt, facuta cu 4 oua, ulei si fructe proaspete. O reteta simpla, aromata si usor de pregatit,...

Clatite de dovlecei si branza – reteta simpla si delicioasa, gata in doar 30 de minute

Incearca aceste clatite de dovlecei si branza, gata in doar 30 de minute! O reteta usoara, perfecta pentru pranz sau cina,...

Vinete picante in stil chinezesc cu ardei iute si usturoi. Reteta simpla, aromata si absolut delicioasa

Vinete picante in stil chinezesc cu ardei iute si usturoi. Reteta simpla, aromata si absolut delicioasa. Afla cum sa...

Parteneri
Bucataras.RO

Desert placinta taraneasca cu mere

Stiu ca am mai postat o placinta cu mere, dar blatul de la aceasta este mai special. De ce ii spun taraneasca? Pentru ca este...

Desert placinta taraneasca cu mere
Culinar.RO

Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor

De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...

Tartă cu caise și înghețată - Deliciu aromat și răcoritor
ReteteCulinare.RO

Tarta Tatin cu înghețată - Desertul care te cucerește

De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...

Tarta Tatin cu înghețată - Desertul care te cucerește