Piure din fasole boabe alba si linte rosie

Timp pregatire
210 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • 400 g fasole albă cu boabe mici
  • 200 g linte roşie
  • 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu
  • 1 linguriţă coriandru măcinat
  • 1 linguriţă chimen măcinat
  • 1 linguriţă rasă boia
  • 1/2 lingruiţă pudră de turmeric (curcumă)
  • 100 ml ulei la alegere (eu am folosit de măsline)
  • 50 g susan sau 4-5 linguri de pastă tahini
  • 2 linguriţe de sare
  • 1 linguriţă oregano uscat
  • 1/2 de lămâie
  • 1 ceaşcă de lapte dulce.

Mod de preparare

Se înmoaie fasolea albă cu o zi înainte sau cel puţin de seara până dimineaţa, se spală în câteva ape, apoi se pune la fiert împreună cu o linguriţă de bicarbonat şi una de sare (apa să acopere cu un lat de palmă fasolea).

Se fierbe la foc mic cam 2-3 ore, în funcţie de vechimea fasolei şi de mărimea bobului. Când apa a scăzut aproape de tot, se dă la o parte să se răcească puţin. Se pune lintea la fiert în apă rece cu sare şi un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu - ea fierbe repede, cam în 20-30 de minute.

Fasolea se va da prin sita de la o strecurătoare mai mare - de paste, de exemplu- astfel încât să rezulte o pastă fină. Lintea poate fi mixată cu mixerul vertical sau dată şi ea prin sită.

După ce am obţinut pasta şi am aruncat partea cu coji, se trece la prepararea piurelui. Se freacă cu o lingură de lemn sau se mixează, în timp ce adăugăm pe rând sucul de lămâie, uleiul, sarea, condimentele, pasta tahini, iar la sfârşit, laptele dulce atât cât să ajungă la o consistenţă acceptabilă, de piure mai fluid, nu curgător dar nici prea tare.

Se pune într-un vas curat la frigider pentru cel puţin 2 ore. Se serveşte cu pâine, sub formă de tartine sau fel de mâncare de sine-stătător, alături de măsline, inele de ceapă prăjită cu puţină boia şi unt, salate de legume sau murături.

Dacă nu avem tahini, îl preparăm din susan astfel:

într-o tigaie antiaderentă punem seminţele de susan să se rumenească puţin, dar fără să se ardă şi să se închidă la culoare, apoi le lăsăm la răcit.

Le punem într-un bol împreună cu 30-50 de ml de ulei şi puţină sare şi le mixăm cu mixerul sau cu blenderul până se face o pastă fluidă. Această compoziţie o vom adăuga la piure în totalitate.

Drob de miel in foietaj

Organele de miel se pun la fiert in apa rece impreuna cu cateva boabe de piper,1 foaie de dafin timp de 35- 40 minute.

Ciorba de miel acrita cu corcoduse

Se spala, se pune la fiert carnea de miel, impreuna cu 2 l apa si 2 lingurite de sare.

Pasca traditionala

Parteneri
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise