Se spală vişinele, se scurg bine,se curăţă . Se aşază în cratiţă cu zahărul şi se lasă 1-2 ore sau mai mult până se dizolvă zahărul. Se amestecă pentru a se dizolva mai bine.
Se pune cratiţa pe o tablă să nu se prindă şi se dă la foc mic până se dizolvă de tot zahărul, apoi la foc iute. Se amestecă mereu să nu se prindă.
Din momentul fierberii pe toată suprafaţa se mai fierbe 30-40 de minute şi se verifică dacă este legat.Se pune puţin gem pe o farfurie rece şi, dacă îşî păstrează forma, e gata. Dacă e apos, se mai fierbe. Anul acesta au fost multe ploi şi sunt apoase cireşele şi vişinele. Eu l-am fiert o oră.
Borcanele spălate se sterilizează în cuptor şi se toarnă gemul fierbinte. Eu îl torn cu o pâlnie mai mare şi aşa nu mă ard şi nu murdăresc borcanele.
Se capsează, se întorc 10 minute cu capacul în jos şi se pun în pături până a doua zi.
La fel se procedează şi la alte fructe, respectând proporţia 2 kg de fructe curăţate/1 kg de zahăr.
Ca să curăţ fructele astea mi-a luat 2 ore.Am încercat să folosesc un instrument de scos sâmburii, dar nu funcţionează. Am scos cu mâna, dar atenţie că sare sucul pe pereţi. Eu mi-am pus o cană mare pentru sâmburi în cratiţă şi desfăceam în cratiţă ţinând mâinile jos, altfel, adio zugrăveală! Cine are curte e salvat!

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...
Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca
Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...
Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa
Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
O reteta super delicioasa,vazusem un video cu reteta,vi-o recomand cu drag
Piept de pui cu mozzarella si rosii la cuptor
Cand aroma de dovleac copt si scortisoara incepe sa umple bucataria, stii ca te asteapta ceva bun! Placinta cu dovleac este...
Placinta cu dovleac
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda
Comentarii