Festin culinar cu peste la Festivalul Deltei in Parcul Lumea Copiilor din Bucuresti

După o primă ediţie de succes, la care au participat peste 2000 de persoane, Festivalul Deltei revine în Bucureşti. Evenimentul, la care va fi prezent și primarul Sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, se va desfășura pe  13  şi 14 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor din Bucureşti, între orele 10.00 și 22.00, iar intrarea este gratuită.   Iubitorii Deltei și cei ai preparatelor din pește prezenți la eveniment vor avea parte de nenumărate surprize și de un adevărat festin culinar cu pește adus direct din Deltă. Ca şi la prima ediţie, vizitatorii vor fi întâmpinați de un decor tradițional, care reîntregeşte, la sute de kilometrii depărtare, imaginea Deltei Dunării.   

Festin culinar cu peste la Festivalul Deltei in Parcul Lumea Copiilor din Bucuresti

Aceştia pot cunoaşte tradiţiile, oamenii din Deltă sau arta culinară specifică zonei, în care se contopesc culturile slavă (ruși – lipoveni, ucraineni), cea balcanică (greci, italieni, aromâni), dar și cea orientală (turci, tătari). Vizitatorii pot gusta preparate din peşte, gătite după reţete specifice, de bucătărese venite special în Bucureşti: ciorbă de peşte, saramură de peşte cu mămăliguţă, chifteluţe, friptură sau frigărui din peşte, salată de icre sau macrou la grătar. Nu vor lipsi nici imaginile din Delta de odinioară, muzica specifică zonei sau suvenirurile.

Evenimentul este o oportunitate unică de a cunoaşte îndeaproape Delta Dunării şi o încercare de a intensifica turismul în această zonă, cu scopul redescoperirii şi protejării celei mai bine conservate Delte a Europei.

Festivalul Deltei te provoacă la concurs! Lasă un comentariu la postarea despre concurs de pe pagina de Facebook Festivalul Deltei, spune-ne cum preferi să mănânci peștele, dă share postării pe pagina ta, adună cât mai multe Like-uri de la prietenii tăi, iar noi te premiem! Oferim zilnic 1 meniu pentru 2 persoane la Festivalul Deltei. Câștigătorii pot alege între următoarele meniuri:

1. Ciorba de peste + Saramura + Mamaliguta + Bautura gratuita
2. Ciorba de peste + Chiftelute din peste + Sos traditional + Salata de varza + Bautura gratuita
3. Ciorba de peste + Friptura de peste + Cartofi prajiti + Salata de varza + Sos traditional + Bautura gratuita
4. Ciorba de peste + Frigarui de peste + Sos traditional + Salata de varza + Cartofi prajiti +Bautura gratuita.

Intrarea este gratuită.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Cornete sau rulouri din foietaj cu crema de vanilie - reteta usoara, rapida si delicioasa

Cornete sau rulouri din foietaj cu crema de vanilie - reteta usoara, rapida si delicioasa

Cornete sau rulouri crocante din foietaj umplute cu o crema fina de vanilie si frisca. O reteta usoara, rapida si...

Cornete sau rulouri din foietaj cu crema de vanilie - reteta usoara, rapida si delicioasa
Reteta simpla de turta dulce. Usor de facut, gustoasa si aromata

Reteta simpla de turta dulce. Usor de facut, gustoasa si aromata

Incearca o reteta simpla de turta dulce! Usor de facut impreuna cu copiii sau nepotii, aromata si delicioasa. Perfecta pentru...

Reteta simpla de turta dulce. Usor de facut, gustoasa si aromata
Carnati de casa. Reteta traditionala de carnati din carne de porc si vita

Carnati de casa. Reteta traditionala de carnati din carne de porc si vita

Descopera reteta traditionala de carnati de casa din carne de porc si vita, cu boia, usturoi si condimente . Simpli,...

Carnati de casa. Reteta traditionala de carnati din carne de porc si vita
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise