Această sărbătoare de vară este cunoscută sub denumirea de Sânziene dar se mai folosesc și denumirile: Sf. Ioan de Vară și Ziua Soarelui, în satele de pe Valea Mureșului. In calendarul popular sarbatoarea Sanzienelor este un moment al solstitiului de vara, marcat de numeroase credinte si practici magice.
Prima semnalare etnofolclorică a sărbătorii îi aparține lui Dimitrie Cantemir în „Descriptio Moldaviae” unde realizează o descriere amănunțită a obiceiului de Sânziene asimilând-o culturii zeiței Ceres: „.Prin ea (Sânziană, Drăgaică) o înțeleg pe Ceres. Căci în această vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele și îi dau numele de Drăgaică.
O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe basmale colorate și-și prind de mâini cheile din hambarele lor. Astfel împodobită, cu mâinile întinse și cu panglicile bătute de vânt, încât să se înfățișeze ca o zburătoare, se
întoarce de la câmp acasă, cântând și jucând, trecând prin toate satele de unde sunt însoțitoarele sale, cari cu cântece anume o numesc cât mai des sora și stăpâna lor”.
Mai departe Dimitrie Cantemir menționează și onomasticul Sânziene: „Numele este premergător Sântului Ioan. Țăranii sunt convinși că în ziua dinaintea acestui sfânt soarele nu-și urmează drumul său drept ci merge cu sărituri. În ziua aceasta toți țăranii se scoală înainte de răsăritul zorilor și privesc cu ochii țintă răsăritul soarelui și lumina lui face să tremure ochii lor nerăbdători, ei atribuie soarelui mișcarea care se petrece în ei și intră în casă bucuroși de ceea ce au văzut” (Dimitrie Cantemir – Descrierea Moldovei).
Suprapunându-se peste sarbatoarea creștină a ”Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoarea păstrează un amestec fascinant de culturi arhaice, precreștine și agrare sub semnul magiei și vrăjitoriei.
Obiceiuri arhaice – Sânzienele (Drăgaicele)
Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbatoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. În credintele asociate Sanzienelor, predomina funcțiile punitive. Dacă nu li se respectă ziua, Sanzienele vor aduce furtuni si vor face rau oamenilor. De asemenea, daca se întamplă să descoperi locul în care acestea dansează in hore, te vei imbolnavi și nu vei scăpa decât dacă te vei reîntoarce acolo anul urmator.
Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul. Desi acestea sunt două denumiri diferite ale unor divinități similare (Sanziene in Transilvania, Maramures, Banat, Oltenia si Bucovina si Dragaice în Muntenia, Oltenia si Moldova), se pot deosebi nuanțe oarecum diferite.
Etnograful Marcel Lapteș menționează în cartea ”Anotimpuri magico-religioase” că Sânzâiana sau Drăgaica a fost identificată ca fiind zeița Diana din panteonul latin, Hera sau Artemis din panteonul grec și zeița Bendis din cultura traco-getică ca având aceleași atribute ale fertilității naturii și ale protecției grânelor.
Fiind miezul calendaristic al verii, în apropierea solstițiului de vară, Sânzienele reprezintă ziua însorită cea mai lungă și cu noaptea cea mai scurtă din an.
Conform cercetărilor etnografului Marcel Lapteș, în unele zone etnofolclorice hunedorene s-au mai păstrat în sărbătoarea Sânzienelor motive din miturile străvechi ale geto-dacilor.
Sărbătoarea este ținută aproape în exclusivitate de femei, fiind destinată să atragă energiile pozitive ale astrului solar către acestea. Sânzienele sunt înțelese și ca o sărbătoare a florilor sub protecția soarelui dătător de viață care acum se pregătește pentru lungul drum către iarnă.
În Platoul Luncanilor, Sânzienele erau înțelese ca Ălea frumoase, adică niște zâne frumoase, imateriale, niște năluci care „unde li-e drag, acolo joacă; vara la stânile din munte încâlcesc coama cailor și nu-i bine să o descâlci; prin livezile unde au umblat Ălea Frumoase, prin pruni și meri sunt smocuri de ramuri subțiri și dese folosite ca leac pentru vita bolnavă. Zânele vin la Fântâna cu leacuri de la Bobaia și petrec în jurul izvorului și nu-i bine să le superi sau să le privești drept că ți se strămută uitarea de nu mai vezi” (Lucia Apolzan – Carpații tezaur de istorie. Perenitatea așezărilor risipite pe înălțimi).
Obiceiuri agrare de Sânziene – Cununa Boului
Conform cercetărilor si etnografului Marcel Lapteș, în satul Hărțăgani, spațiu etnofolcloric interferent cu Țara Zarandului, exista un obicei asemănător obiceiului descries C. Clemente la Silvașul de Jos, o variant mai simplificată a împodobirii (înstruțării) boului (de Rusalii), realizată în ziua de Sânziene.
Dimineața după ce mergeau cu boii la adăpat, gospodarii împleteau cunune din sânziene pe care le așezau în coarnele animalelor zicând: „Bouleu cu ochi de soare / Umple-mi grâul în hambare / Și ți-oi da colac frumos / Ca pielița lui Cristos”.
Apoi scoteau din traistă colacul boului, frământat numai cu apă și sare, copt de gospodină cu o zi înainte, îl rupea în bucăți hrănind boul, iar fărâmiturile rămase le arunca, în pășune, acolo unde au înflorit sânzienele.
Conform prezentării obiceiului, din cartea ”Anotimpuri magico-religioase”, transcrise de Marcel Lapteș, cununa boului este pregătită în ziua de Sf. Ioan Botezătoriu (la Sânziene) pentru a obține recoltă bună și pentru a păstra vitele sănătoase.
Obiceiuri precreștine de Sânziene - Magie și simboluri
Conform lui Marcel Lapteș ”Sărbătoarea Sânzienelor este densă în practici oraculare ce priveau în primul rând recoltele, apoi destinele individuale”. Femeile din Platoul Luncanilor atribuiau, astfel, Sânzienelor funcții divinatorii în cunoașterea norocului, legăturilor matrimoniale și lungimea vieții.
Ele influențau sorții folosind modalități dintre cele mai diferite pentru a-și afla ursitul:
În noaptea de Sânziene în unele sate de munte din Ținutul Orăștiei, fetele se spălau până la brâu cu roua de pe flori și plecau să culeagă buruieni pentru descântece deoarece se credea că în perioada dintre Rusalii și Sânziene plantele medicinale au cea mai mare putere. Apoi puneau florile de sânziene sub pernă ca să-și viseze ursitul, țineau florile în sân toată ziua de Sânziene, în păr sau pe cap, sub formă de cunună pentru a fi frumoase.
În dimineața de Sânziene, fetele se spăalau pe față cu apă neîncepută sau cu rouă, ca să fie frumoase și să placă la băieți. Apoi mergeau pe camp ca să culeagă flori de Sânziene din care împleteau cununi pentru fete și băieți, le puneau la poată sau le aruncau pe casă.
Dacă rămânea cununa pe casă, fata respectivă se mărita repede, pănă în toamnă iar de cădea era semn că urma să aștepte mult și bine. În același timp, dacă o cunună aruncată pe casă rămânea, era semn pentru cel ce o aruncase ca va trăi mult iar de cădea era sămn rău, de boală și chiar moarte.
Alte credințe și mituri
În credințele și obiceiurile țăranilor există rămășite ale unui stravechi cult solar. O multime de tradiții sunt asociate cu imaginea astrului ceresc: Soarele în lungul drum spre iarnă se oprește pentru a se odihni iar la miezul zilei împietrește. Atunci Sânzienele și Drăgaicele păzeau ca vârcolacii să nu mănânce soarele contracarând energiile solare negative.
Conform vechilor superstitii, oamenii nu ar trebui sa se uite in aceasta zi către soare, caci vor orbi sau îi va durea capul tot restul verii. Unii se feresc a se trezi dis-de-dimineata, de frică să nu vadă trei sori.
Conform altor păreri, dacă te scoli in zori, vei vedea soarele la rasarit spălându-se pe față și apa curgând sub formă de raze luminoase. În noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar animalele prind glas. La miezul nopții de Sânziene, pentru cateva momente, înflorește iarba-fiarelor, cu care se pot descuia toate lacatele.
Traditia spune ca sanzienele au puterea de a indeparta raul si boala. In trecut se puneau flori de sanziene in patul femeilor ce urmau sa nasca, pentru ca se considera ca astfel vor avea o nastere mai usoara;
Sânzienele rămân o sărbătoare a vitalității” (Otilia Hedeșan – Lecții despre calendar) deoarece jocul ritualic al Sânzienelor - când se aruncă coronițele pe casă pentru viață și moarte - reprezintă reminiscențe ale practicilor vitale prin care zeitățile protectoare erau solicitate să apere culturile agrare.
Sânzienele – plante de leac pentru om și animale
Conform cercetărilor din teren ale etnografului Marcel Lapteș, bătrânele considerau că „Sânzienele îs bune la vrăjit că-s flori blagoslovite de Sf. Vineri și Maica Domnului”. Însă Sânzienele / Drăgaicele sunt posesoarele unor puteri miraculoase, în special a plantelor de leac, pentru intensificarea luptei împotriva forțelor răului. Principala plantă, sânziana, avea o mare putere cu largă gamă curativă.
Sânzienele erau utilizate în farmacologia tradițională cu efecte terapeutice spectaculoase, în multe afecțiuni ale oamenilor: dureri de ficat, stomac, fiere, cap, ochi și urechi, a durerilor în general, în epilepsii, afecțiuni ale plămânilor, dermatologice. Florile sânzienelor (galbene sau albe) erau culese, apoi uscate la umbră, se păstrau la loc uscat, în trăistuțe din cânepă, la grinda încăperii de locuit.
Când se năștea un copil, moașa, la scaldă, punea flori de sânziene să fie frumos, să crească mare și să aibă păru' galben ca sânziana.
Florile de sânziene mai aveau utilizare în durerile de mijloc, mai ales în timpul lucrului la holdă sau la strânsul fânului și prunelor uneori: se făcea infuzie de flori și se bea rece la câmp. În Ținutul Pădurenilor cu aceste plante (arse) se afumau copiii speriați sau cei care nu puteau dormi noaptea sau vitele din grajd.
Pe lângă sânziene, femeile mai culegeau și alte plante de leac cărora le confereau aceleași puteri magice și etnoiatrice miraculoase, pentru că, acum plantele sunt puternice, pline de sevă.
Îmi place
Distribuie
Comentarii