Busuiocul (ocimum basilicum) a fost intotdeauna considerat o planta sacra. Tocmai de aceea, doar basileul avea dreptul sa o culeaga, asociind acestui gest, un ritual plin de mister. In India, de unde este originar, busuiocul a fost ridicat la rangul de "planta sacra" (tulsi), fiind cultivat numai in locuri special amenajate din jurul sanctuarelor. Secole la rand, busuiocul a ,,calatorit” in toata lumea, purtat fie de negustori, fie de emigranti. Acum mai bine de 4000 de ani, a ,,plecat” din India si s-a raspandit in intreaga Asie, apoi in Egipt. Pentru vechii greci, busuiocul era "regele plantelor". Pe taramul Angliei a ajuns abia in secolul XVI, in timp ce americanii s-au putut bucura de mireasma acestei plante mult mai tarziu.


Un articol scris de Zana B.


De la "iarba sacra" la "cea magica" nu a fost drum lung. Oamenii au inventat tot felul de obiceiuri legate de puterea pe care o da consumul sau simpla atingere a busuiocului. Dincolo de ritualuri si superstitii, busuiocul este utilizat si in ritualurile ortodoxe.


Superstitii si solutii


La inceputul primaverii, multi dintre bunicii nostri atarnau o crenguta de busuioc in tinda ca sa alunge "moleseala", astenia specifica acestui anotimp.


Se spune ca atunci cand preotul vine cu Botezul este asteptat indeosebi de fetele nemaritate, care cer o crenguta de busuioc preotului, pentru a o pune sub perna spre a-si visa ursitul.


Vechii greci credeau ca omul manios se va linisti daca va atinge aceasta planta. Mai mult, exista credinta ca cel care poarta aceasta planta va fi mereu indragostit.


Busuiocul in bucatarie


Dintre mirodenii, busuiocul este, fara indoiala, una dintre cele mai apreciate plante, in special in bucataria italiana si cea thailandeza. Aroma sa inconfundabila, amestec de cuisoare, menta si lamai, face ca busuiocul sa dea mancarurilor in care este adaugat un plus de savoare. Asa si-a inceput busuiocul ,,cariera” in supe, sosuri, salate, paste, preparate cu carne si legume.


Busuiocul si numeroasele sale arome


Originar din Asia, busuiocul este cultivat azi in aproape toate colturile lumii. Exista mai multe specii de busuioc, cele mai cunoscute fiind: "busuiocul dulce", cultivat in sud-estul Europei, in Egipt, Indonezia, Maroc si SUA, busuiocul"gratissimum" cultivat in estul Indiei si in vestul Africii, "tulsi" cultivat in Malaesia si "americanum"care, in ciuda numelui, este cultivat in Asia si Africa.


Aceasta "iarba regala" are numeroase soiuri: in afara de cel mai cunoscut busuioc, cel genovez, mai exista circa 150 de varietati. Iata cateva dintre acestea:


Busuiocul anason - are o aroma fina, potrivita pentru dulciuri, dar si pentru ceaiuri. In Vietnam, Thailanda si Persia exista numeroase preparate traditionale aromate cu acest busuioc.


Soiul dark opal - are frunze purpurii si flori roz. Are un gust mai aspru, mai amarui decat busuiocul tipic genovez si este foarte bun in ceaiul rece.


Busuiocul lamaie - are o aroma proaspata si picanta, potrivita pentru preparatele din peste, dar si pentru deserturi si salate in stil italian.


Soiul african blue - se distinge prin frunzele sale cu nervuri rosii. Are un gust usor camforat, potrivit pentru preparatele asiatice sau supe de pasare.


Busuiocul thailandez - este aproape nelipsit din bucataria Asiei de Sud. Gustul sau se afla undeva intre anason si lemn dulce.


Recoltare


Fie ca il culegeti din ghivece, fie din gradina, busuiocul va va multumi daca rupeti numai frunzele tinere. In felul acesta, planta traieste mai mult, iar frunzele vor creste ulterior si mai mari.


Nu uitati, proaspat, busuiocul este maestrul incontestabil al ierburilor aromate! Daca doriti ca busuiocul sa-si pastreze aroma, culegeti-l inainte de a inflori.


Depozitere


Busuiocul proaspat se infasoara in hartie umeda si se poate pastra la frigider 1 - 2 zile, in pungi pentru congelator umplute cu aer se pastreaza pana la o saptamana. Puteti sa-l uscati in locuri ferite de lumina directa a soarelui si sa-l pastrati in recipiente de sticla sau saculeti de panza. Busuiocul poate fi pastrat si in ulei de masline.


Busuiocul, tonic general


Busuiocul intareste sistemul imunitar, regleaza functiile glandelor endocrine si metabolismul celular, tonifiind intregul organism.


Pulberea de busuioc are actiune energizanta si antidepresiva, inlaturand efectele surmenajului si echilibrand starea psihica si emotionala.


Ceaiul de busuioc are efect calmant, antidepresiv, diuretic, expectorant si tonic – digestiv. Ceaiul de busuioc uscat este recomandat persoanelor ce sufera de migrene pe fond nervos, colici, gastrita si ulcer gastric, colita, bronsita, gripa sau probleme cardiovasculare.


Siropul de busuioc este recomandat persoanelor care sufera de boli gastrice, renale, cardiovasculare, de depresie, surmenaj sau anemie.


Tinctura de busuioc este recomandata in caz de depresie, migrena, imbatranire precoce, guturai, gastrita, colita si ulcer.

 

Ce contine busuiocul


Studiile de specialitate au aratat ca uleiul volatil de busuioc, are proprietati antiseptice, bactericide, antiinflamatorii si cicatrizante. Acest ulei contine:


Acidul cafeic sau cinarina - stimuleaza sistemul imunitar, are actiune anticancerigena si antiinflamatoare.


Cineola - imbunatateste circulatia sanguina, reduce inflamatiile si calmeaza durerea, fiind un bun remediu in cazul luxatiilor, echimozelor si al intinderilor musculare.


Acidul coumaric - puternic antioxidant ce reduce riscul aparitiei cancerului de stomac.


Alpha pinena - cu actiune antibacteriana.


Quercetina - actiuneaza ca un antioxidant si inhiba procesele inflamatorii.


Erutinul - cu proprietati antivirale, antimicrobiene, antiinflamatorii si antialergenice.


Tryptophanul – are efecte antidepresive si stimuleaza secretia de serotonina la nivel nervos central.


In final v-am pregatit si doua retete care pun in valoare gustul unic al busuiocului:


Rosii la cuptor cu feta si busuioc


Ingrediente:


8 rosii,

200 g branza feta,

sare,

piper,

1 lingura oregano,

2 linguri ulei de masline,

2 fire oregano

2 fire busuioc.


Preparare:


Rosiile se taie felii mai groase. Feta se taie cuburi mari si se repartizeaza intr-o forma de sufleu unsa. Deasupra se asaza feliile de rosii, se sareaza si pipereaza, se stropesc cu ulei de masline si se coc la cuptor 20 minute. Cand se scot, rosiile se orneaza cu frunze de oregano si busuioc. Se serveste alaturi de paine bagheta.


Paste bolognese cu rosii si busuioc


Ingrediente:


400 g rosii cherry,

1 morcov,

2 catei de usturoi,

2 cepe,

3 linguri ulei de masline,

400 g carne tocata,

1 lingura bulion,

150 ml supa de carne,

cimbru,

sare,

piper,

400 g paste,

busuioc tocat,

4 linguri ricotta.


Preparare:


Rosiile se taie in doua, morcovul cubulete. Se toaca ceapa si usturoiul si se calesc in ulei incins. Se adauga carnea si se prajeste 10 minute, amestecand, pana devine sfaramicioasa. Se adauga bulionul si se mai lasa putin pe foc. Se stinge cu supa de carne, apoi se pun rosiile si cimbrul tocat. Se lasa sa se inabuse timp de 20 minute. Se sareaza si se pipereaza dupa gust.


Pastele fierte, se scurg si se amesteca cu sosul. Se asaza pe farfurii si se presara cu busuioc tocat, iar fiecare farfurie se orneaza cu o lingura de ricotta.


  • 37 comentarii
  • Fara foto
  • Fara foto

    Doi Ni Ta, 15 martie 2015

    La bucatarie folositi doar busioc proaspat sau si uscat? Eu nu am mincat niciun fel de bucate cu busuioc. In Moldova nu prea am intilnit. Sunt curioasa sa incerc.

  • Fara foto

    Biaplant, 09 martie 2015

    Infuzia de busuioc - stimulează pofta de mâncare, stimulează lactația, și o descoperire recentă - reglează glicemia.

  • Fara foto

    Mary Geo Cioca, 18 februarie 2014

    busiocu e foarte bun in bucatarie imi place

  • Fara foto

    Mariana Iosif, 18 februarie 2014

    busuiocul e bun pentru orce

  • Fara foto

    Liteanu Liliana, 16 ianuarie 2014

    e foarte bun, busuiocul face preparatul mai unicat

  • Fara foto

    Olga Ienciu, 11 ianuarie 2014

    este excelent pt. salate , carnuri, sosuri,spaghete etc.Da un ugst deosebit curcanului la cuptor. Eu am in balcón. Este o minunatie!!!

  • Fara foto

    Androne Catalin, 16 decembrie 2013

    imi place

  • Fara foto

    Paraipan Myha, 23 noiembrie 2013

    ami place articolul nam folosi niciodata dar acum o sal folosesc

  • Fara foto

    Elena Acatrinei, 08 octombrie 2013

    eu am pregatit reteta asta de multe ori insa fara busuioc,acum nu o mai concep fara.E ffbuna

  • Fara foto

    Gheorghita Aurelia, 01 septembrie 2013

    Eu am 3 feluri de busuioc verde deschis , roscat si grecescun verde putin mai inchis si crengutele marunte si dese si un miros mult mai puternic foarte frumosi sunt toti ok.

  • Fara foto

    Felicia Chirila, 20 iulie 2013

    busuiocul este preferatul meu, am 4 soiuri in ghivece.

  • valentina ionita

    valentina ionita (Chef de cuisine) , 12 februarie 2013

    Este cunoscut ca fiind o plantă sacră, medicament natural şi condiment , ajutor de bază pentru trup şi suflet.Trebuie folosit şi ne vom bucura de beneficiile şi ajutorul lui...

  • MARLENNA

    MARLENNA (Maestru bucatar) , 11 februarie 2013

    este o planta curativa

  • Fara foto

    mira (Chef de cuisine) , 11 februarie 2013

    O aroma deosebit de placuta, cea de busuioc...

  • constanta proca

    constanta proca (Chef de cuisine) , 29 iunie 2011

    Este bine ca acest condiment sa nu lipseasca din bucataria noastra.Eu am busuioc la ghiveci si il folosesc ori de cate ori am nevoie...

  • zana b.

    zana b. (Chef de cuisine) , 20 aprilie 2010

    Ultimele cercetari au demonstrat faptul ca busuiocul scade efectele negative ale nicotinei,alcoolului si ale altor substante toxice,in organism.

  • constanta proca

    constanta proca (Chef de cuisine) , 13 februarie 2010

    Folosesc si eu busuiocul la salate si diferite mancaruri.

  • zana b.

    zana b. (Chef de cuisine) , 01 februarie 2010

    Eu folosesc busuiocul in combinatie cu menta ptr. ceaiul de dimineata .E foarte bun ptr. cei(ca mine)care racesc repede.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 06 ianuarie 2010

    Foarte bun articolul,eu folosesc busuioc verde la orice salata.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 06 ianuarie 2010

    Foarte bun articolul,eu folosesc busuioc verde la orice salata.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 06 ianuarie 2010

    Foarte bun articolul,eu folosesc busuioc verde la orice salata.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 06 ianuarie 2010

    Foarte bun articolul,eu folosesc busuioc verde la orice salata.

  • costin338

    costin338 (Chef de cuisine) , 01 noiembrie 2009

    Multzumesc pentru informatiile despre aceasta mirodenie.Constat k romanii se pricep si in bucatarie.Defapt,asa se si spune,k romanii se pricep la toate si k atare si la gatit.Dar stim cu totzii k cel (cei) care se pricepe la toate,defapt nu se pricepe cu adevarat la niciuna din cele la care zice k se pricepe.Sa faca oare romanii o exceptie?Pana una alta,felicitari celor care vin cu noutatzi pe sait si sa speram k 9i romanii chiar ne pricepem la toate,inclusiv la bucatarie(gatit).Salutari tuturor!

  • burdulea maria elena

    burdulea maria elena (Chef de cuisine) , 25 octombrie 2009

    Un articol frumos, ca toate cele scrise de tine zana b.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 21 octombrie 2009

    Foarte bun articolul tau draga Zana si chiar util.

  • Niko Stan

    Niko Stan (Chef de cuisine) , 20 octombrie 2009

    In mancare, busuiocul se presara intotdeauna ultimul, dupa ce focul a fost stins, pentru ca temperaturile ridicate scad din aroma plantei.

  • Ramona

    Ramona (Chef de cuisine) , 14 octombrie 2009

    Ce multe informatii! Felicitari! Este un articol foarte interesant! Si eu folosesc busuioc, imi place aceasta aroma, atat la carnea de pui, de peste, cat si la paste sau in combinatie cu alte legume proapete. Imi pun chiar si frunze tocate in congelator, pentru iarna.

  • constanta proca

    constanta proca (Chef de cuisine) , 10 octombrie 2009

    Foarte interesant articolul si eu folosesc busuiocul atat la mancare cat si la salate.

  • Fara foto

    Dana Macovei (Chef de cuisine) , 10 octombrie 2009

    Interesant articolul. Eu folosesc busuioc proaspat in salata de rosii cu mozzarella, iar uneori adaug busuioc uscat in mancarurile cu peste.

  • burdulea maria elena

    burdulea maria elena (Chef de cuisine) , 08 octombrie 2009

    Intotdeauna am socotit ca e o combinatie potrivita combinatia de paste, busuioc, rosii. Imi place articolul, feicitari!

  • Adrian

    Adrian (Chef de cuisine) , 08 octombrie 2009

    Felicitari! Multumim pentru informatii.

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 08 octombrie 2009

    Foarte interesant acest articol si la obiect, eu folosesc foarte mult busuioc la mancare. Fripturi, peste la cuptor etc.

  • valentina ionita

    valentina ionita (Chef de cuisine) , 08 octombrie 2009

    Un articol interesant si bine structurat.

  • mariana scarlat

    mariana scarlat (Chef de cuisine) , 07 octombrie 2009

    Foarte interesant articol despe busuioc! Şi retetele cu busuioc sunt interesante!

  • vera

    vera (Chef de cuisine) , 07 octombrie 2009

    Felicitari pentru articol, foarte interesant, am aflat lucruri noi in ceea ce priveste busuiocul, eu personal folosesc foarte des atat proaspat cat si uscat, cu paste, in salata, etc.

  • cely snijec

    Cely Snijec (Chef de cuisine) , 07 octombrie 2009

    Interesant articol. Busuiocul sfintit alunga raul. Iata ca e si benefic pentru sanatate. Felicitari! Multumim pentru articol.

  • Varadi Silvia

    Varadi Silvia (Chef de cuisine) , 07 octombrie 2009

    Felicitari, foarte interesant articolul. Si un mic amanunt, daca vreti sa aveti in ghivece busuioc proaspat tot anul, rupeti florile imediat ce apar. Astfel el nu va face seminte si nu se va usca.