Friptură de carne înăbuşită

Timp pregatire
90 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • carne (porc
  • vita)
  • condimente
  • rosii
  • faina
  • vin

Mod de preparare

Carnea se taie bucăţi potrivite sau felii (nu se sărează), se aşează într-o cratiţă cu puţină grăsime bine înfierbântată şi se lasă pe foc potrivit până începe să prindă crustă, apoi se întoarce pe toate părţile. Această crustă se formează prin coagularea substanţelor albuminoide şi nu permite scurgerea sucului din carne. După ce carnea s-a rumenit puţin, se adaugă ½ pahar cu apă caldă, se acoperă cu un capac şi se continuă înăbuşirea până ce carnea este aproape gata. Între timp, se mai adaugă din când în când câte puţină apă caldă ca să nu se ardă grăsimea şi totodată să confere frăgezime cărnii, apoi aceasta se întoarce. Se presară cu sare şi se adaugă câteva felii de legume, ceapă, boabe de piper, cimbru, foi de dafin şi usturoi după gust. Se mai continuă înăbuşirea cărnii până se constată că aceasta este bine făcută, fragedă şi suculentă. La urmă, dacă dorim ca friptura să fie mai rumenită, aceasta se poate introduce în cuptor (fără capac) şi se ţine până se rumeneşte, după dorinţă.

În sosul rămas de la friptură se pot adăuga câteva roşii zdrobite sau o lingură de bulion şi o jumătate de lingură de făină. Se amestecă pe foc câteva minute, după care se stinge cu vin şi apă caldă, atât cât se formează un sos destul de gros. După 2-3 clocote sosul se strecoară şi se serveşte la friptură.

Drob de miel in foietaj

Organele de miel se pun la fiert in apa rece impreuna cu cateva boabe de piper,1 foaie de dafin timp de 35- 40 minute.

Ciorba de miel acrita cu corcoduse

Se spala, se pune la fiert carnea de miel, impreuna cu 2 l apa si 2 lingurite de sare.

Pasca traditionala

Parteneri
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise