Se alege si se spala fasolea, se lasa la inmuiat in apa peste noapte.
Se alege şi se spală fasolea, se lasă la înmuiat în apă peste noapte.
A doua zi, se pregătesc legumele: se curăţă, se spală, apoi cepele se taie mărunt, iar morcovul se dă pe răzătoarea mare (iar ce rămâne din el, îl tai rondele).
Se pun în vasul aparatului crock-pot: uleiul, fasolea scursă, cepele, morcovul. Apoi se adaugă sare, după gust, câteva foi de dafin, roşiile, bulionul desfăcut în puţină apă, dar şi un ibric cu apă. Se setează aparatul pe funcţia high, pentru 6 ore (în plus, eu aşez aparatul crock pot pe două plăci de faianţă, pentru că degajă căldură).
Se verifică dacă fasolea este fiartă (ţinând cont însă că de câte ori ridicăm capacul, se pierde căldură şi trebuie prelungit timpul de gătire cu 15 minute) şi se îngroaşă sosul cu puţină făină dizolvată în apă şi pusă prin strecurătoare, se mai completează cu apă sau bulion, dacă mai vreţi, după care se mai lasă măcar o jumătate de oră.
Porţii: 8
Timp de pregătire: 10 min (+ câteva ore necesare hidratării fasolei)
Timp de gătire: aprox 6 ore, pe nivelul high.
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/01/mancare-de-fasole-cu-afumatura-la-crock.html
Pentru Reteta de mucenici moldovenesti sunt necesare urmatoarele ingrediente: faina, oua, zahar, lapte, drojdie, unt, miere,...
Reteta de mucenici moldovenestiUrzici scazute cu usturoi si mamaliga, gatite simplu si asezonate discret, cu textura moale si usor cremoasa. O mancare...
Urzici scazute cu usturoi si mamaliga - mancare traditionala de primavara