1. Crapul se curată de solzi și de măruntaie, apoi se scot şi branhiile. Se spală bine. Se despică şi se obţin 2 fileuri mari, pe care le veţi tăia în cuburi.
2. Şira spinării, împreună cu coada şi capul se pun la fiert cu o lingură de sare şi 3 litri de apă. Se pun acum și frunza de dafin şi cozile de pătrunjel, legate bine cu aţă (frunzele se pun la sfârşit).
3. După ce începe să fiarbă, nu va dura mai mult de 10-15 minute până toată carnea de pe oase şi din căpățână să înceapă să se desprindă. Strecuraţi zeamă, scoateţi carnea de pe oase şi puneţi din nou la fiert. Adăugaţi ardeiul, ceapa şi ţelina tocate mărunt.
4. După 20-25 minute, când legumele au fiert, adăugaţi cuburile obţinute din fileurile de peşte. Potriviţi de sare şi piper, apoi adăugaţi oțetul (nu trebuie să acriţi zeama prea mult, doar cât să aibă puţină aciditate).
5. Lăsaţi să dea în clocot, presăraţi leuşteanul şi pătrunjelul tocat, apoi opriţi focul şi lăsaţi zeama să se odihnească. Atenţie, peştele fierbe foarte repede.
Daţi la masă cu mămăligă (rece) sau pâine de ţară, alături de ardei iute. Pentru că am strecurat zeama şi am scos carnea de pe oase, borşul nostru e uşor, limpede şi parfumat atât cât trebuie.
Poftă bună!

Prepara aceasta reteta de prajitura cu prune si nuci — un desert simplu, delicios si perfect pentru un moment dulce! Se...
Prajitura cu prune si nuci - reteta simpla pentru un desert delicios cu fructe
Papricas de pui cu ciuperci si cartofi, o reteta simpla si gustoasa, cu sos de rosii si pasta de gogosari sau ardei capia....
Papricas de pui cu ciuperci si cartofi - reteta simpla, gustoasa si usor de preparat
Perele le curatam de coaja si le taiem in jumatati.
Deliciu cu mascarpone, pere si caramel
O reteta exceptionala de covrigei. Foarte gustosi si fragezi !
Covrigei cu chimen si parmezan

Comentarii