Am pus carnea cu legumele de supă(morcov, ţelină, pătrunjel, gulie, 2 cepe, 2 căţei de usturoi, câteva boabe de piper, sare) în oală sub presiune. Am lăsat 40 de mninute de când a început să fiarbă.
Am fiert cartofii în coajă şi oul pentru maioneză în apă cu sare.
Am scos legumele şi am strecurat supa. Dintr-o parte din legume, plus o pulpă şi aripile a făcut soţul meu salată de boeuf că le taie milimetric(eu nu am răbdare la aşa ceva). Am pregătit maioneza din oul fiert şi un gălbenuş crud, 1 lingură de muştar şi ulei.
Carnea afumată am tăiat-o felii şi am prăjit-o puţin că aşa-i place soţului.
Separat, am făcut o mâncare pe placul meu. Am călit 2 cepe şi 1 gogoşar puţin. Am adăugat felia de dovleac bucăţi,varza fideluţă şi am călit iar, apoi am adăugat nişte supă. Am pus nişte carne din cea afumată şi prăjită, 1 pulpă de curcă şi gâtul, ce a mai rămas din legumele fierte(gulia, o parte din ţelină, un morcov, ceapa fiartă). Am adăugat un borcan de 700 ml cu roşii în bulion(pus de mine astă-vară), sos de soia şi ghimbirul feliuţe subţiri(cam cât un deget mic). Ghimbirul l-am pus mai la început să se moaie bine.
Pentru că îmi place picant, am pus şi o linguriţă de pastă de ardei iute şi nişte curry.
Câţiva cartofi fierţi se pot servi lângă carnea prăjită, iar 2-3 se adaugă la salata de boeuf/curcă! În supă se pot pune găluşte sau tăieţei. Pentru găluşte să amestecaţi oul bătut cu grişul cam cu 10 minute înainte de a le pune în supă, ca să aibă timp să se umfle grişul. În fotografie e grişul după ce a stat, gata să fie pus în supa fierbinte cu o linguriţă muiată de fiecare dată în supă.
Uite aşa facem feluri diferite dintr-un foc şi avem pe mai multe zile papa că doar mergem la serviciu!

Lichior de gutui de casa, parfumat si frumos colorat, cu vodca si scortisoara. Reteta simpla, cu gramaje exacte si preparare...
Reteta de lichior de gutui - aromat, delicios si foarte simplu de facut
Salata asortata de muraturi pentru iarna cu gogosari, kapia, conopida, castraveti si apio, in bait dulce-acrisor cu otet si...
Salata asortata de muraturi pentru iarna - cu gogosari, kapia, conopida si castraveti
Dulceata de gutui pentru iarna, aromata si bine legata, cu bucatele de fruct si sirop aramiu. Reteta simpla din gutui, zahar...
Reteta de dulceata de gutui pentru iarna - aromata, delicioasa si bine legata


Sa faci lichior de gutui toamna, la noi a devenit traditie! Nu trebuie să va lipsească! E senzațional! 😉
Reteta de Lichior de gutui
Comentarii