Tocană de miel la Crock Pot

Timp pregatire
480 minute
Complexitate
redusa
Tocană de miel la Crock Pot

Ingrediente

  • Ingrediente:
  • 900 g pulpă de miel
  • 400 g cartofi noi mici
  • 300 g ciuperci
  • doi ardei
  • două fire de ceapă verde
  • un morcov potrivit
  • două roșii
  • un fir de rozmarin
  • un firicel de salvie
  • o linguriță cu coriandru
  • doi căței de usturoi
  • sare dură

Mod de preparare

Pentru că stau prost la capitolul răbdare și pentru că v-am spus deja că ador carnea de miel, am trișat puțin și am fiert ușor pulpa în oala sub presiune. De fel, carnea de miel este un timp de carne care necesită destul de mult timp de gătire, deci cred că am făcut cea mai bună alegere. Bineînțeles, am păstrat zeama în care aceasta a fiert.

Am tăiat toate legumele grosier și le-am așezat în vasul ceramic Crock Pot. Cartofii i-am gătit în coajă.

Am dezosat pulpa și de asemenea am tăiat-o în bucăți generoase. Am așezat-o peste legume. Am pudrat coriandrul, sarea, am adăugat usturoiul, apoi salvia și rozmarinul.

Am adăugat un litru și jumătate din zeama de miel, am acoperit cu capacul de sticlă și am lăsat să bolborosească timp de 8 ore pe modul ”low”.

A ieșit o tocană pe cinste pe care n-am ezitat s-o servesc fierbinte. Ai mei au mai așteptat. :)

Poftă bună!

Pont 1: Puteți folosi și cartofi maturi în locul celor noi.

Pont 2: Dacă vă rămâne, nu aruncați zeama în care a fiert carnea. Păstrați-o la congelator pentru că v-ar putea prinde bine în prepararea altor meniuri.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Compot de gutui pentru iarna - reteta simpla si usor de preparat

Compot de gutui pentru iarna - reteta simpla si usor de preparat

Compot de gutui pentru iarna, preparat simplu direct in borcan, cu gutui, zahar si apa. Reteta usoara, aromata si explicata...

Compot de gutui pentru iarna - reteta simpla si usor de preparat
Reteta de cornulete cu untura si smantana - atat de fragede ca se topesc in gura

Reteta de cornulete cu untura si smantana - atat de fragede ca se topesc in gura

Cornulete cu untura si smantana, fragede de se topesc in gura. Reteta simpla, cu magiun de prune, nuci si aluat din doar 4...

Reteta de cornulete cu untura si smantana - atat de fragede ca se topesc in gura
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa

Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...

Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
Parteneri
Paste cu dovlecel si mozzarella
Bucataras.RO

Paste cu dovlecel si mozzarella

Paste cu dovlecel si mozzarella
Placinta cu mere, dovleac si stafide
Culinar.RO

Placinta cu mere, dovleac si stafide

Placinta cu mere, dovleac si stafide
Prajitura de toamna cu dovleac si gutui
ReteteCulinare.RO

Prajitura de toamna cu dovleac si gutui

Prajitura de toamna cu dovleac si gutui