Dupa dieta ,,raw” - greu de suportat – si cea ,,vegan” - similara postului ortodox -, cele cinci zile de mancat ,,locavor” au fost floare la ureche. Nu a fost nevoie sa inghit in sec, de golirea frigiderului de ingredientele interzise sau de adaptarea multor retete. Ci doar de putintica atentie...

 

Dieta dar nu chiar

Luna trecuta, la intalnirea Slow Food de la Cluj, am aflat ca 70% din mancarea noastra este din import (desi Romania are capacitateade a hrani mare parte din Europa). Revolta mi-a trecut destul de repede, pentru ca ma stiam cu constiinta curata: de obicei, imi fac cumparaturile la piata, evitand fructele si legumele care sunt atat de marisi sclipitoare incat ai spune ca au fost crescute ca sa fie expuse in muzee, nu ca sa fie mancate ; in plus, incerc sa mananc produse de sezon. Sa cumperi rosii proaspete in toiul iernii mi se pare o idee proasta si din punct de vedere economic, si din cel al satisfactiei gustative
Grija s-a ininuat din nou, dupa vreo doua saptamani, cand - aflandu-ma in in cel mai apropiat hipermarket – mi-am dat seama ca absolut toate fructele sunt din import. Gaseai pere Conference (din Olanda) si pere Nashi (din China), dar pere Jambon, de care era plina piata de cartier, nicaieri. Cand am dat sa le pipai, erau tari de ai fi putut sa le folosesti pe post de popice. Si nu, perele nu sunt genul de fructe care sa se coaca si acasa, pe dulap, acoperite cu o pagina de ziar. Atunci m-am hotarat ca urmatorul meu experiment culinar sa fie legat de produsele locale.

 

Reguli de baza

Mai mult o optiune de viata decat o ,,dieta”, regimul locavor nu impune alte restrictii alimentare decat cele legate de originea/locatia produselor. Locavorii mananca ceea ce se produce in zona in care traiesc. Un locavor bucurestean nu doar ca opteaza pentru alimentele ,,made in Romania” ci va cauta legume care cresc in Muntenia, daca nu chiar la Afumati. In plus, este genul de persoana care incearca sa isi ,,creasca” propria mancare (chit ca este vorba de un patrunjel tinut in ghiveci, pe pervazul de la geam) si, in general, sa o gateasca el insusi (in cazul mancarii gata preparate, este greu sa obtii informatii despre originea fiecarui ingredient). Locavorii ultrastricti evita produsele de baza care vin in general din import (zahar, cafea, ceai, ciocolata, condimente exotice). Altii incearca sa limiteze consumul acestor ingrediente sau opteaza pentru cele cu eticheta ,,fair trade” (comert echitabil), care garanteaza ca fermierii din lumea a treia nu au fost exploatati ca sa te rasfeti tu cu o ceasca aburinda in fiecare dimineata.

 

Pro si contra

Argumentul pro cel mai usor de verificat este legat de gust si de prospetime. Fructele si legumele care nu sunt transportate mii de kilometri sunt culese la maturitate, ajung mai repede la mine pe masa si, de aceea, au mai mult gust (unele studii arata ca au si mai multe vitamine). O para cumparata in octombrie, de la tarani, va fi coapta – adica zemoasa, dulce si parfumata. Cea de la supermarket... sa o manance altii!

Celalalt argument prezentat frecvent in favoarea optiunii locavore tine de impactul asupra mediului. Transportul (mai ales cel international) al produselor consuma energie si, in plus mai si polueaza. Argumentul se clatina mai ales cand interesul pentru produsele locale nu este sustinut de o preocupare de a manca sezonier (adica asa cum faceau bunicii nostri). Rosiile crescute in sudul Spaniei, apoi transportate iarna la Bucuresti s-ar putea sa consume mai putina energie decat rosiile crescute la noi in sere unde au nevoie de o gramada de caldura si lumina artificiala. Argumentele contra sunt legate de costul unui consumator (de multe ori, alimentele importate sunt mai ieftine decat cele produse local) si de diversitate (ce palida ar fi mancarea in lipsa piperului, scortisoarei, ghimbirului sau vaniliei... si cum ar fi sarbatorile fara bomboane de ciocolata?).

 

Ziua 0

Im inspectez frigiderul; in afara de sosul de soia, siropul de artar si borcanul de capere in otet, totul este ,,made in Romania”: gogosari si castraveti de la piata, telemea de oaie de la Sibiu, oua de tara, iaurt si lapte Zuzu. Deci, in mare, sunt locavora, fara sa-mi fi dat seama. Imi pregatesc pranzul pentru a doua zi, supa-crema de morcovi cu ghimbir (da, nu creste in Romania, dar face parte din lista de condimente de care n-as vrea sa ma lipsesc) si radacinoase coapte (telina este de la o ferma de langa Bucuresti, desci mai bine de atat nu se poate). Cand ridic in mana sticla de ulei, imi dau seama ca, de ani buni cumpar doar ulei italienesc sau grecesc. Pentru ca folosesc uleiul de masline (chiar si la prajituri), pur si simplu n-am mai avut nevoie de ulei rafinat de floarea-soarelui.

 

Ziua 1

Nicio abatere, am renuntat pana si la bucatica mea zilnica de ciocolata neagra. Intre mese, rontai nuci romanesti in locul migdalelor ,,made in USA”. Nu cumpar semipreparate, deci scap usor de citirea etichetelor cu litere cat un purice. Pana si painea am facut-o cu mana mea, in weekend: numai faina, drojdie, apa si sare, asa cum trebuie sa fie painea, dar cum rar gasesti in comert. In plus, faina este bio, dar – acum imi dau seama – frantuzeasca. Faina si alba, si bio, nu se produce in Romania.

 

Ziua 2

Se anunta cea mai palpitanta zi a saptamanii – un curs de pizza organizat de Centrul de Pregatire Metro, in timpul caruia inveti tehnicile de baza, afli retete noi si, bineinteles mananci o gramada de pizza. De la cea cu crema de branza, somon afumat (in mod sigur nu romanesc) si rucola la pizza sushi (difera doar prezentarea, sub forma de rulou), pizza quattro gusti, quattro fromaggi (din pacate, sau din fericire, printre ele erau emmentaler si gorgonzola, nu telemea si branza de burduf) si, in final, o pizza desert, cu crema de vanilie si fructe de padure. In concluzie, am avut parte de o zi in care doar apa de la robinet era locala.

 

Ziua 3

Am cumparat cu mare atentie ingredientele pentru rubricile din revista. Chiar daca tematica este romaneasca, adica multa mamaliga, branza, lapte si oua (pentru micul dejun), pui, ceapa, morcov si telina (pentru reteta de ciulama), e greu sa ignori brand-urile pe care le cumperi in mod obisnuit. Mana aproape se intinde din reflex dupa untul President si dupa malaiul unguresc, care mi se pare mai gustos. Sunt dezamagita ca trebuie sa apelez la o marca in care am mai putina incredere, dar ma bucur cand zaresc pe raft untul bio de la La Dorna. Aproape la fel de gustos ca cel strain, dar, in plus este si bio; nici ca se putea alegere mai buna.

 

Ziua 4

De ce nu se face ,,peanut butter” si la noi? Sandvisul cu miere si unt de arahide e prototipul micului dejun – rapid, gustos si plin de energie. As da zece felii de paine cu unt si cu gem pe o coaja uscata manjita cu pasta asta maronie si uleioasa.

 

Ziua 5

Conferinta la Ambasada Italiei, urmata de un dineu cu produse calabreze. Se pare ca scrie in italiana pe crucea dietei mele locavore. Gust si sin anghinare, si din masline, si din branzeturi, si din prosciutto. Dar nu asta era ideea unor astfel de evenimente? De a calatori cu ochii, gura si nasul, pana la vacanta de vara, cand s-ar putea sa ajunga si picioarele din urma...

 

Epilog

Cred ca cineva acolo sus imi testeaza convingerile locavore, pentru ca – la doua zile dupa terminarea experimentului culinar – sunt invitata la un brunch unde ingredientele sunt cum nu se poate mai ,,straine” - de la stridii, homari, si langustine la carne de crocodil si file de caprioara. Si, pentru ca asemena aratari se digera greu, la masa se serveste vin spumant. Bineinteles ca frantuzesc.

 

Acest articol face parte din numarul din noiembrie 2009 al revistei Good Food. Puteti citi in acelasi numar si alte articole despre super supe, marmelada facuta in casa, ciulama de pui si multe altele.
 

Recomandari electrocasnice

TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

  • 8 comentarii
  • Fara foto
  • constanta proca

    constanta proca (Chef de cuisine) , 11 februarie 2010

    Felicitari pentru articol !

  • cely snijec

    Cely Snijec (Chef de cuisine) , 25 ianuarie 2010

    Interesant articol

  • dicarmencitta1957

    dicarmencitta1957 (Chef de cuisine) , 09 ianuarie 2010

    Pentru ca foarte multa lume nu stie ce inseamna locavor. Fără e-uri : Vă plac locavorii? Locavorii sunt persoane care mănâncă doar alimente produse pe o rază de 160 km în jurul zonei în care locuiesc. Mişcarea locavoră a fost iniţiată de un grup de studente ecologiste din SUA, în 2005. În Europa, locavori sunt doar într-o localitate din Franţa. Locavorii refuză alimentele aduse de la mii de kilometri în avioane, vapoare, trenuri, mijloace de transport care contribuie în acest fel la poluarea mediului înconjurător. Ei îşi propun să mănânce doar fructe, legume, carne, brânzeturi de provenienţă autohtonă, să reducă poluarea şi consumul de energie. Pe scurt, locavorii promovează produsele ecologice autohtone. SUA, CANADA, FRANŢA “Producătorii de alimente ecologice garantează că acestea nu au suferit tratamente de iradiere, că nu conţin E-uri. Consumând alimente produse în zona în care locuim avem garanţia că sunt proaspete. Una este să mănânci fructe aduse din Spania, culese acum câteva săptămâni şi tratate cu diferiţi conservanţi pentru a fi păstrate pe tarabă săptămâni în şir. Cu totul altceva este să mănânci fructe de la o fermă ecologică, culese cu o zi înainte”, spune prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Locavorii sunt cunoscuţi în SUA, în Canada şi, mai nou, în Franţa. În provincia canadiană Quebec există lanţuri de desfacere a produselor ecologice autohtone. O asemenea reţea a luat naştere şi în sud-vestul Franţei, în localitatea Pau. Aici, 12 asociaţii de producători aprovizionează 800 de familii cu carne, ouă, lactate, fructe şi legume de sezon. Aproximativ 90% dintre alimentele pe care le consumă cei din localitatea Pau sunt obţinute local, arată un material publicat în revista franceză L’Express. Scopul asociaţiilor de producători este ca în următorii zece ani să convingă 30% din familiile din sud-vestul Franţei să se hrănească doar cu produse autohtone. În ţara noastră, mişcarea locavoră nu este cunoscută. Alimentele ecologice însă au din ce în ce mai mulţi adepţi. Potrivit Ministerului Agriculturii, în România, culturile bio reprezintă între 1% şi 2% din suprafaţa agricolă totală. Cuvântul anului 2007 Termenul locavor a fost inventat în 2005 de Jessica Prentice, studentă din San Francisco. Ea şi colegele sale, militante ecologiste, au decis să cumpere doar produse alimentare de provenienţă locală. Mişcarea s-a răspândit rapid în America de Nord, astfel încât termenul a fost numit de New Oxford Dictionary “Cuvântul anului 2007”. Locavorii îşi motivează alegerea pe site-ul lor oficial www.locavores.com: “Să mâncăm mai sănătos, să susţinem biodiversitatea şi agricultura durabilă, ecologică”. Alisa Smith şi James MacKinnon, doi canadieni, au scris în 2007 volumul “The 100 Mile Diet”, după ce timp de un an s-au hrănit doar cu alimente de provenienţă locală. Critici “Unele principii ale mişcării locavore pot fi contrazise. Este bine să mâncăm produse autohtone. Însă, dacă locuim într-o zonă în care solul este sărăcit în microelemente (seleniu, zinc), legumele şi fructele nu vor conţine seleniu şi zinc. Rezultatul: un sistem imunitar slăbit şi risc sporit de boli. Un alt principiu criticabil al locavorilor: consumul exclusiv de fructe şi legume în sezon. Asta înseamnă să nu mai mâncăm fructe şi legume iarna. Chiar dacă pierd o parte dintre vitamine şi minerale, fructele şi legumele sunt bune şi în extrasezon”, arată prof. dr Mencinicopschi. Locavorii au fost criticaţi pentru izolarea în planul alimentar. De ce să nu mâncăm fasole verde din Kenya? Mai ales că prin fructe şi legume aduse din ţările sărace din Africa, de exemplu, i-am ajuta pe africani să trăiască mai bine. Sincer,eu nu sunt adepta acestui fel de dieta.Intr-o buna zi esti mutat cu serviciul, cu casa la capatul pamantului si ce va face atunci??? nu va mai manca???Organismul este bine sa fie invatat cu de toate.

  • Fara foto

    moodyline, 26 noiembrie 2009

    Nu vreau sa fiu carcotasa sau sa supar persoanele care deja au internalizat acest termen, dar n-o sa vrea nimeni din cei neinitiati in minunata lume a gatitului sau mancatului sanatos sa fie "locavor" atat timp cat suna asa. Poate gasim un alt cuvant asta suna oribil dupa parerea mea, carnivor, ierbivor, locavor? Doamne pazeste! :D

  • mariana scarlat

    mariana scarlat (Chef de cuisine) , 24 noiembrie 2009

    Şi eu aş prefera o dieta locavor dar din păcate, în piaţă la Obor, aproape toţi ţăranii sunt "autohtoni". Oricât mă străduiesc şi îi ocolesc, când ajung acasă cu plasele, constat că iar m-am lăsat aburită de ei şi am cumpărat şi ce nu vroiam cu nici un chip.

  • Varadi Silvia

    Varadi Silvia (Chef de cuisine) , 09 noiembrie 2009

    Foarte interesant si mult adevar in ce e scris aici.

  • valentina ionita

    valentina ionita (Chef de cuisine) , 09 noiembrie 2009

    Super articol...

  • Fara foto

    Campean Claudia Maria (Chef de cuisine) , 07 noiembrie 2009

    Interesant articolul!Felicitari!