Ierburi Uitate a început ca o inițiativă personală de-a (re)descoperi plantele comestibile din flora spontană de pe teritoriul României, uitate de cultura noastră urbană contemporană, dar curând a ajuns mai mult de atât.

Blogul și pagina sa de facebook, au devenit un loc unde poți găsi adunate tot felul de minunății, rețete și ingrediente ce par mai degrabă rupte din cărțile de basme și povești nemuritoare.

Plante uitate, rar încă folosite, băuturi din flori sălbatice, pite și azime după rețete străvechi, boabe, fructe și rădăcini pe care nu le mai vezi astăzi în farfurie și referințe din cărți de bucate uitate de timp.
 
Am vrut să aflăm mai multe despre acest frumos proiect, așa că i-am pus Monei Petre câteva întrebări:


Cine ești și cum ți-a venit ideea de a realiza acest proiect, de a redescoperi “ierburile uitate” comestibile din România?
 
Sunt doar o tipă cu curiozități, nimic mai mult, iar lumea aceasta a plantelor sălbatice, pe lângă care toată viața am trecut fără a ști să le identific, m-a fascinat de când mă știu. Eu sunt o fată de la oraș, care a avut norocul să crească în suburbie, unde încă mai puteam merge să ne jucăm pe câmp și în lunca Dâmboviței printre bălării și mărăcini, a căror morfologie mi-a fost mereu familiară fără a cunoaște mai multe totuși, căci nimeni nu le-a considerat suficient de importante încât să ne învețe și pe noi copiii.

Studiile mele sunt din alte domenii - arte decorative, design și grafică publicitară și apoi istorie, cu multe veri petrecute pe șantierele de arheologie din Dobrogea și Teleorman. Astăzi, meseria mea de bază aș spune că este cea de graphic designer, așa că preocuparea pentru plante vine ca o surpriză pentru unii.

Totul a început, de fapt, după ce am avut ocazia să locuiesc pentru o vreme prin alte țări. Prima mea deschidere spre gastronomiile altor culturi a avut loc în peninsula italiană, unde am descoperit varietatea felurilor mediteraneene și gătitul a devenit mai mult decât o pasiune, apoi în Anglia am întâlnit mâncărurile indiene, asiatice, caraibiene, africane... eram copleșită.


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Albastrele sau Floarea paiului

În Londra s-a întâmplat să cumpăr și să gătesc pentru prima dată în viața mea fava beans. Nici nu știam ce-s ăia, așa că am căutat informații pe net și am aflat că la noi le spune bobi, cuvântul îl auzisem, dar nu îmi amintesc să fi văzut sau să fi mâncat vreodată undeva. Lucrul ăsta m-a descumpănit. Am căutat mai multe și am găsit că bobul era una dintre cele mai importante legume odată pe plaiurile noastre mioritice.

Am început să îmi dau seama atunci că bucătăria românească a fost mai mult decât mici și sarmale. Se găteau multe plante pe care astăzi nu le mai cunoaștem și nu le mai folosim.

Cu timpul, am început să adun tot mai multe exemple. Le țineam pentru mine, nu mă gândeam că ar interesa pe cineva. Cumva ajunsesem o colecționară de informații despre plantele uitate, până când într-o zi, deja întoarsă în țară, am avut ideea să le pun pe toate într-un blog, să revin acolo de câte ori mai aflu câte ceva nou.

A urmat pagina de facebook. Iar lucrurile au crescut organic. La început doar câțiva prieteni mă urmăreau, apoi câțiva necunoscuți și încet lucrurile au explodat exponențial. În numai doi ani și jumătate numărul celor care urmăresc pagina a crescut la aproape 50.000. Este o performanța uriașă pentru o pagină fără susținere financiară, care există și crește exclusiv pe baza conținutului și interacțiunii cu cititorii săi.


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Salsifi rumeniți în unt, cu sare mare și frunze de cimbrișor.
 
Cum descoperi toate aceste lucruri interesante despre toate aceste plante cu nume rupte parcădin basme (urechea babei, barba caprei, pimpinela, iarba fiarelor etc.)? Imi vine greu să cred că-ți găsești informațiile doar pe net.

Internetul este o colecție nemărginită de informații, cea mai mare bibliotecă a lumii, dacă știi cum și unde să cauți; din păcate ele se găsesc mai degrabă în alte limbi.

De aici îmi iau articole, cărți în format electronic, teze de specialitate, uneori trebuie să mă folosesc de programe de traducere că să înțeleg germană, rusă sau chiar franceză, la care nu excelez, deși am studiat-o un pic prin școală. Dar cu engleza mă descurc mai mult decât onorabil, din fericire.

Însă, firește, că nu mă limitez la online. Citesc multe cărți pe teme botanice, pe teme culinare, studii despre alimentație în diverse epoci istorice, analize arheologice asupra inventarului din situri, care relevă multe despre obiceiurile nutriționale ale strămoșilor noștri. Frecventez Biblioteca Națională și Biblioteca Academiei Române.

Alătur și suprapun informații, astfel că ceea ce fac acum a devenit un fel de studiu interdisciplinar, deși poate că acest termen este unul prea prețios. Uneori când sunt întrebată, spun că scriu mai mult decât despre plante, îmi place să cred că pot ajunge odată și odată să contribui la un domeniu pe care îl descriu ca "arheologie culinară", sau poate "antropologie alimentară".


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Omletă cu căpriță, cimbrișor și maghiran
 
Care sunt cele mai interesante “ierburi uitate” peste care ai dat?
 
Fiecare este interesantă în felul ei. Toate merită cunoscute. Unele sunt încă folosite în mediul rural, de altele nu se mai știe deloc, dar fiecare are o poveste fascinantă. Cel puțin pentru mine.
 
De asemenea, care sunt preparatele tale preferate din aceste plante sălbatice comestibile, despre care mulți dintre noi n-au auzit niciodată?

Favoritele mele vin și se schimbă cu fiecare sezon. Eu experimentez mult cu plantele pe care am norocul să le găsesc. Uneori, mai ales primăvara, merg la cules prin păduri și pe dealuri și pentru asta ieșim în weekend-uri cu mașina cât mai departe de drumurile naționale intes circulate. Așa am avut ocazia să descopăr ce locuri frumoase avem în zone deloc turistice, care ar merita să fie mai bine cunoscute.

Dar, dincolo de experimente sunt lucruri care apar mai des la noi pe masă. Băuturile fermentate din diverse flori de grădină sau de câmp (trandafiri, măceș, soc, salcâm, sânziene etc) rămân în top și le fac foarte des. Iar dintre plantele redescoperite - meiul, bobul, iarba grasă, căprița, știrul. Apoi pitele, azimele, plăcintele cu semințe și ierburi săbatice și de grădină.


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Caracatiță și mlădițe de fluierătoare
 
Cât de greu este să procuri plantele despre care povestești și ce i-ai sfătui pe cei care-și doresc să-ți urmeze exemplul?

Cum spuneam, eu merg anume să le caut și sunt mereu deschisă spre ce îmi sugerează natura. Dar nu poți merge fără să cunoști bine morfologia plantelor pe care intenționezi să le culegi, căci multe seamănă între ele și doar unele sunt comestibile. Apoi, trebuie să ai un anume grad de respect față de mediu, să înțelegi ideea de sustenabilitate.

Nu te poți duce, ca-n proverb, cu sacul la pomul lăudat. Nu poți culege tot socul dintr-un singur copăcel, de exemplu. Câteva flori și treci la următorul, încât acțiunea ta să nu distrugă ciclul său de viață. La fel cu leurda, nu o smulgi din pământ, ci îi tai o frunză încât planta să se poată regenera ușor.

Treaba asta este valabilă pentru aproape toate plantele despre care scriu. Desigur că situația este un pic diferită în privința rădăcinoaselor sau a ciupercilor, dar tot așa, trebuie să o faci cu cumpătare.


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Asfodelul
 
Te-ai gândit să-ți deschizi un mic restaurant sau măcar un delivery cu preparate făcute din aceste plante sălbatice comestibile, după aceste rețete care astăzi au dispărut din majoritatea cărților de bucate?

Un vis frumos, însă nu știu cât de ușor realizabil în condițiile în care, pentru orice activitate comercială din domeniul alimentar, materia primă achiziționată trebuie să vină cu certificatul de producător. Iar acest lucru este cam dificil pentru plantele sălbatice.

Însă, dacă tot vorbim despre asta, mi-ar plăcea să apară localuri cu bucătărie bazată pe vechile rețete românești salvate din cărțile de istorie, cum ar fi manuscrisul brâncovenesc din secolul al XVII-lea sau cartea de bucate a lui Kogălniceanu și Negruzzi, "200 de rețete cercate" publicată în 1841, apoi ar mai fi cartea despre bucătăria țăranului român scrisă de învățătorul Mihai Lupescu acum 100 de ani și cărțile de etnografie care consemnează obiceiurile alimentare românești (Voronca, Ghinoiu etc).


Sursa foto: Facebook // Ierburi Uitate - Frunze de ridichi, opărite în unt gras, cu coconari și negrilică
 
Ţi s-au oferit propuneri de a ține o emisiune TV de cooking? Sau te-a tentat vreodată ideea de a participa la show-urile culinare care acum au devenit atât de populare?
 
Mi-au fost propuse workshopuri și chiar realizarea unei serii de emisiuni TV pentru un post online, însă, oricât de tentant ar suna, momentan nu am fost convinsă că sunt cea mai potrivită persoană pentru a da sfaturi botanice sau culinare.

Poate nici timpul nu mi-a permis să fac mai mult decât ceea ce fac deja. Iar emisiunile culinare nu mă tentează deloc. Poate că voi lua în considerare posibilitatea editării unei cărți care să conțină materialul de pe site, într-o formă îmbunătățită. Vom vedea ce aduce viitorul.
 
Ai vreun bucătar / chef preferat?
 
Poate că Hugh Fearnley-Whittingstall se apropie cel mai mult de ideea mea ideală a unui chef preocupat nu doar de forma finală a felului de mâncare, cât și de sursele ingredientelor sale, de mediu și sustenabilitate. Îl urmăresc cu plăcere, mai ales că ocazional introduce și plante sălbatice în meniu.
 
Şi acum, la sfârșit, care este desertul tău preferat și pe care-l recomanzi, făcut din plante sălbatice comestibile?

Nu sunt o fană a desertului, oricât de ciudat ar suna, dar dacă trebuie să aleg aș spune că zalatina de toporași, făcută după rețeta scrisă de Kogălniceanu și Negruzzi în 1841.

Interviu realizat de Gruia Dragomir

Recomandari electrocasnice

Fierbator Style White

- 40 %
299.99 lei
179.99 lei
TRANSPORT GRATUIT
pentru comenzi mai mari de 100 de lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

  • 5 comentarii
  • Fara foto
  • Fara foto

    Jo Russ, 10 iulie 2015

    o poveste foarte frumoasa! multumesc!

  • Fara foto

    Alexandra Teodor, 09 iulie 2015

    naiss :)

  • Fara foto

    Alina Christina Klepper, 08 iulie 2015

    Minunat! Inca din copilarie cunosteam macrisul salbatic( pe care-l gasesc acum si pe plaiurile germane!), savuram ciorba de loboda rosie, acrita cu lapte batut si aromatizata cu leustean= nelipsitul leustean, ciorba de stevie, de urzici s.a. Mi-a facut placere sa citesc interviul! Intoarcerea la natura!

  • Fara foto

    Georgeta Bratescu, 08 iulie 2015

    Felicitari pentru pagina deosebita ! Sunt o cititoare avida a acestei pagini, foarte multe lucruri interesante si folositoare! Multumesc mult pentru impartasirea cunostintelor dumneavoastra! Mult success in continuare, si fie ca toate visele sa vi se indeplineasca oricit de greu ati crede ca este acest lucru! Nu incetati sa visati lucruri marete, Dumnezeu lucreaza pe cai miraculoase...Sanatate va doresc!

  • Fara foto

    Maria Madalina, 08 iulie 2015

    Ce poveste frumoasă!