Două variante pe tema raţă

Încă o poveste despre mâncare bună a lui Păstorel Teodoreau. Iată că începe povestea: Răsfoind mai multe cărţi de bucate srăine, am constatat, nu fără oarecare uimire, că la capitolul raţă autorii acestor savante tratate pun accentul mai mult pe odrasla acestui suculent palmiped, căruia noi îi zicem boboc, şi pe raţa sălbatică.

Două variante pe tema raţă

Desigur că în materie de gust discuţiile sunt zadarnice, totuşi eu nu pricep.

Bobocul de raţă pe varză, de pildă, e o delectabilă mâncare estivală, nimic de zis. Dar raţa sălbatică, oricât de bine gătită, e un vânat de categoria a doua, ca toate vânaturile care reclamă, înainte de preparare, o prealabilă marinare în oţet şi mirodenii (beitz). Raţa domestică însă, bine hrănită şi de specie bună, merită mai multă atenţie. Să i-o acordăm. Din toate formele sub care, într-o viaţă de om, am mâncat această pasăre, două mi se par mai vrednice de luare aminte, a doua nefiind decât o variantă a primei. Cetitorul, după experimentare, e liber să inverseze această clasificare şi să considere prima ca o variantă a celei de-a doua. Aşadar:

PRIMA

O condiţie liminară: nu trebuie să încerci această preparaţie decât dacă ai un oţet de vin răş, aromat, taninat şi de primă calitate.

Preparaţia

O raţă grasă. Îi faci toaleta. Bagi înăuntru o ramură de cimbru, torni rom şi dai foc. Scoţi cenuşa cimbrului, pui pasărea în frigare şi o ţii la foc numai până se rumeneşte puţin. Tai în bucăţi, sărezi. Aşezi bucăţile într-un vas în care ai pus: o ceapă întreagă, harpagic, morcov, o foaie e dafin şi buchetul de legume. Adaugi un pahar mare de oţet de vin, în care ai topit un vârf cuţit de zahăr pisat, plus un pumn de piper boabe. Nici o teamă că mâncarea va fi prea piperată: piperul boabe dă mai multă aromă. Dacă pasărea este foarte grasă, pui o lingură de unt, dacă e mai debilă, pui unt mai din belşug. Cui îi plac mâncărurile usturoiate, poate adăuga şi un căţel de usturoi, dar nu mai mult. Acoperi vasul şi-l pui la foc slab. Laşi să fiarbă înăbuşit două-trei ore (până este gata). Acest procedeu se poate aplica puicanei, claponului şi raţei sălbatice. Aceasta însă, numai după ce a fost marinată în beitz. Zama care se formează trebuie să fie foarte limpede şi de culoarea undelemnului.

A DOUA

Preparaţia

E la fel, cu desebire că, după ce a pregătit pasărea ca mai sus, bagi o bucată mare de unt în interiorul ei şi o pui întreagă în vas, cu aceeaşi condimentaţie. Oţetul însă, îl înocuieşti cu vin roş, în cantitate mult mai mare (vasul aproape plin). După ce ai acoperit, e bine să lipeşti capacul cu cocă. La cuptor. Timp de fierbere - acelaşi.

De excelenţa rezultatului garantez, dar:

Ca să nu te prindă jalea

Şi mâncarea să-ţi priască

Bea un "Cabernet" de Valea -

Călugărească.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde, o reteta simpla, rapida si foarte gustoasa. Perfecta ca garnitura sau masa...

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida
Ciorba de stevie - reteta traditionala simpla si sanatoasa

Ciorba de stevie - reteta traditionala simpla si sanatoasa

Incearca o rețeta traditionala si foarte simpla pentru ciorba de stevie, o optiune sanatoasa si reconfortanta pentru un...

Ciorba de stevie - reteta traditionala simpla si sanatoasa
Prajitura rapida cu capsuni. Reteta fara coacere, aromata si absolut delicioasa

Prajitura rapida cu capsuni. Reteta fara coacere, aromata si absolut delicioasa

Prajitura rapida cu capsuni, fara coacere, aromata si delicioasa! Un desert usor de preparat, cu piscoturi, crema de...

Prajitura rapida cu capsuni. Reteta fara coacere, aromata si absolut delicioasa
Parteneri
Desert prajitura cu capsuni
Culinar.RO

Desert prajitura cu capsuni

Un desert rapid si delicios! Prajitura cu capsuni. Cum sa fcai prajitura cu capsuni.

Desert prajitura cu capsuni
Prajitura Deliciu
ReteteCulinare.RO

Prajitura Deliciu

Prajitura Deliciu este un desert bogat si rafinat, cu straturi generoase de nuca, blat pufos si crema fina de oua si frisca....

Prajitura Deliciu