Dacă și ție îți este dor de gustul preparatelor de altădată, dat de ingrediente naturale, avem o veste bună: există în magazine un pui ca cel de la țară și da, face ciorba bună și nu numai. Puiul Vegetarian, crescut cu legume și cereale este grăsun, galben și incredibil de delicios și a fost adus în magazine de LaProvincia, fermă cu experiență în creșterea păsărilor.
Cu ce se deosebește Puiul Vegetarian
Puiul Vegetarian a luat naștere analizând piața din România și din Uniunea Europeană, care permite încă importul din afara Uniunii Europene a cărnii de pui hrăniți cu făină din carne și oase, numită generic făină proteică. Această făină se prepară din deșeurile industriei de prelucrare a cărnii și are în componență ingrediente care nu sunt destinate consumului uman.
Făina proteică este realizată din ceea ce rămâne după tranșarea animalelor: carne reziduală, intestine, organe, țesuturi conjunctive și, în unele cazuri, oase.
Cu toate că Uniunea Europeană a adoptat o atitudine sănătoasă și a interzis folosirea fainii proteice în alimentația animalelor din fermele localizate pe teritoriul său, încă permite importul din afara teritoriului UE de animale și păsări hrănite cu aceasta făină din carne și oase.
Iar cum mulți nu au timpul și/ sau posibilitatea de a lua mereu de la țară pui crescuți natural, fără această făină dăunătoare, LaProvincia a lansat un nou produs: un pui galben, crescut într-o zonă cu tradiție și hrănit natural cu cereale și legume, fără proteine de origine animală. Acest pui este extrem de bun și în rețetele tradiționale și în cele moderne, asigurând calitatea unui produs pe care îl poți cumpăra mereu cu încredere.
Cu ce este hrănit Puiul Vegetarian
Puiul Vegetarian, proaspăt venit în supermarketurile din orașe este crescut cam cum este și cel de la țară, adică cu ingrediente naturale și aduce acel gust bun de pui cum era odată.
Gama de Pui Vegetarian, este produsă 100% de LaProvincia, cu o alimentație sănătoasă, compusă din cereale și legume. Cerealele, preponderent porumb și grâu, reprezintă 70% din dieta Puiului Vegetarian.
Cereale care fac parte din dieta Puiului Vegetarian sunt cultivate pe terenurile proprii LaProvincia, în apropiere de fermele unde sunt crescuți puii, în zona Horezu. Această zonă recunoscută la nivel național pentru aerul curat și terenurile nepoluate.
Procesul de creștere a acestui nou pui are la bază strategia UE numită From Farm to Fork care vizează dezvoltarea unui sistem alimentar sănătos, corect și prietenos pentru mediul înconjurător. LaProvincia gestionează cu responsabilitate întregul proces de creștere, de la hrănirea păsărilor cu legume și cereale și felul în care sunt ele îngrijite până la producția și ambalarea produselor finite.
Fiind hrănit corespunzător, Puiul Vegetarian folosit în rețete oferă un gust bun și nutrienți benefici. Acest produs este mereu proaspăt și se distinge imediat la raft. Ambalajul său aduce aminte de zona în care puiul este crescut, iar culoarea sa galbenă anunță un produs ca de la țară.

De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...
Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie
Incearca cea mai buna reteta de prajitura pufoasa cu capsuni. Desert de casa usor de preparat, cu blat aerat si capsuni...
Prajitura pufoasa cu capsuni - reteta simpla si usor de preparat
Prepara acasa un delicios sirop de soc la rece, cu lamaie si flori proaspete de soc. O reteta simpla, naturala si extrem de...
Sirop de soc preparat la rece - reteta naturala, aromata si usor de facut
Am avut niste albusuri si m-am intrebat ce sa fac cu ele?M-am apucat sa fac un chek si am zis sa-i dau o alta...
Tort cu blat din chek cu albusuri si crema de fructe de padure
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...
Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...
Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie
Comentarii