În perioada 15-18 martie, în cadrul competiţiei internaţionale au participat 28 de ţări din Europa, Rusia şi Asia. România a participat la acest eveniment gastronomic şi s-a clasat pe locul al treilea.
Delegaţia României la Ecaterinburg
România a fost reprezentată de către echipa Asociaţiei Culturale Euro Est Alternativ, compusă din Dr. Iulia Drăguţ (Preşedintele ACEEA), Radu Zărnescu (Coordonatorul echipei), Gabriela Galben (Purtătorul de cuvânt al delegaţiei, Director de Marketing al Hotelului Unirea - Iaşi), Mihai Câmpeanu (Concurent, Director de Restaurant al Hotelului Unirea - Iaşi), Maestrul Marius Ţifachi, Hotel Unirea - Iaşi), Somelier Marian Timofte (concurent şi invitat special al Asociaţiei de Somelieri din Russia, reprezentantul Federaţiei Somelierilor din România).
Echipa României s-a înscris la categoria proba practică pentru echipe naţionale de seniori (bucătărie, servire în sală şi asociere cu băuturile). S-a prezentat următorul meniu:
1. Entree: Tartar de păstrăv cu icre negre, bulete de somon afumat, castravete sote, sos de lămâie cu ulei de măsline.
2. Intermediar: File de biban de mare cu sparanghel la grătar, cartofi noi prăjiţi în untură de raţă, zucchini sote şi sos de şampanie
3. Main Course: Piept de curcan la cuptor, piept de raţă prăjit la tigaie, muşchi de căprioară la cuptor, sos marsala cu portocale şi prune uscate, zucchini, pătrunjel şi dovlecel sote
4. Dessert: Soufle din brânză aromat cu vanilie şi pară aromată cu vanlie şi ghimbir şi sos de coacăze roşii.
Meniul realizat a fost asociat cu vinuri din regiunea italiană Montalcino şi vinuri româneşti: Spumant Cuvee D’oro de la Vinarte, Vermentino di Sardegna, Nearco 2002 - Montalcino, Olmaia 2002 Montalcino, Brunelo de Montalcino Biondi-Santi 2003, iar organizarea mesei de prezentare a reflectat Meis En Place -ul general pentru evenimentele speciale al Restaurantului Panoramic din Hotelul Unirea Iaşi.
În urma punctajului acumulat, echipa României a obţinut 3 medalii de bronz, clasându-se pe locul 3 în ierarhia celor 28 de ţări.
Ca urmare a participării României la Competiţie Culinară Europa -Asia, mai multe Asociaţii profesionale din Rusia (Moscova, St. Petersburg, Perm) şi-au manifestat dorinţa de a participa în România la Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber, etapele Bucureşti, Timişoara şi Cluj. Preşedintele WACS, Gissur Gudmundsson va fi prezent pentru prima dată în România la etapa Bucureşti care va avea loc în perioada 27-29 mai în Parcul Tineretului.

Prepara acasa un sirop de capsuni aromat, cu gust intens de fructe si culoare frumoasa. Este ideal pentru limonade,...
Sirop de capsuni - reteta simpla, delicioasa si usor de preparat
Reteta simpla de salata de cartofi cu ceapa rosie, branza feta sau telemea, masline si patrunjel. Usoara, gustoasa si gata in...
Salata de cartofi cu ceapa rosie si branza feta - reteta usoara, gustoasa, gata in cateva minute

Am vazut la Dia si tare mult mi-a placut, asa ca am facut si eu, dar cu ce am avut in casa. Cum de la un timp nu-mi lipseste...
Evantai de vinete cu dovlecel, bacon si rosii

Un pandispan simplu si aerat, cu fructe care se topesc usor in blat, genul de prajitura care dispare rapid de pe farfurie.
Pandispan cu fructe - simplu si aerat
Comentarii