Cum să trăieşti până la 100 de ani

Deşi oamenii care trăiesc până la 100 de ani sau mai mult, sunt încă o raritate, în curând numărul lor va creşte mult. Află ce trebuie să faci pentru a fi unul din ei!

Cum să trăieşti până la 100 de ani

Alimentaţia corectă

Mulţi dintre centenari recunosc că toată viaţa au avut o alimentaţie corectă, dar simplă, cu multe fructe şi legume de sezon. Dacă nu le găseşti proaspete, sunt bune şi cele congelate. Dintr-o dietă sănătoasă nu trebuie să lipsească legumele cu frunze verzi, roşiile, fructele închise la culoare, fibrele şi peştele gras. Nu mai trebuie să spunem că nu au ce căuta pe masa ta alimentele bogate în grăsimi saturate, sare şi calorii.

Fără sedentarism

Nu ajung la o vârstă aşa de înaintată decât cei care au dus o viaţă activă. În ciuda vârstei, mulţi dintre centenarii cunoscuţi sunt la fel de activi ca cei mult mai tineri. Orice fel de exerciţiu fizic, oricât de simplu ar fi el, este mai bun decât nimic. Dacă urci scările, mergi mult pe jos, ridici greutăţi - chiar şi sacoşele de la piaţă - toate acestea „se pun” la socoteală. Bătrânii care au astăzi 100 de ani nu au mers la sală ci au dus o viaţă activă de nevoie.

Cât mai mulţi prieteni

Dacă ai văzut vreodată la televizor aniversarea unui centenar, probabil ai observat cât de multe persoane erau acolo ca să-l felicite. O „retea” mare de prieteni este unul din factorii care te vor ţine în viaţă până la 100 de ani. Dacă nu eşti o persoană sociabilă din fire, încearcă să-ţi faci prieteni devenind indispensabilă celor din jur. Dacă le faci favoruri ţi le vor întoarce şi vor avea un motiv ca să rămână în jurul tău. O viaţă socială bogată previne depresiile, anxietatea, ceea ce este un punct în plus pentru sănătate.

Curiozitatea nu omoară pe nimeni

Fie că eşti bolnavă, fie că ai probleme la serviciu, nu te închide în casă, aşteptând să ţi se întâmple vreo minune. Centenarii sunt genul de oameni care acţionează, care pun lucrurile în mişcare, care întotdeauna găsesc o rezolvare pentru orice. Caută tot timpul să-ţi lărgeşti orizonturile, să descoperi lucruri noi, fie citind cărţi, fie pe internet şi profită de fiecare ocazie pe care o ai.

Pasiunile îţi dau o ocupaţie

Gaseşte-ţi timp doar pentru tine şi pentru pasiunile tale, învaţă să te joci aşa cum o făceai în copilărie. Niciodată nu e prea târziu să-ţi găseşti o nouă pasiune: muzica, pictura, sportul, o colecţie, grădinăritul, şahul. Gândeşte-te la un lucru pe care ţi-ai dorit întotdeauna să-l înveţi şi caută cursurile de care ai nevoie. Dacă nu ai niciun hobby va trebui să-ţi găseşti unul. Altfel, pe măsură ce îmbătrâneşti, vei descoperi că ai nevoie de ceilalţi pentru a te distra şi a te simţi bine.

Somn suficient

Mulţi dintre noi dorm mult mai puţin decât ar trebui, fie pentru că sunt prea ocupaţi cu altele, fie pentru că suferă de insomnie. Cele şapte-opt ore de somn pe noapte sunt esenţiale pentru creier şi pentru întregul corp. Va trebui să-ţi faci un program de somn şi să-l respecţi cu sfinţenie. Centenarii de astăzi au ajuns la această vârstă pentru că, pe vremea lor, nu existau cluburi în care să-şi petreacă nopţile. Dacă suferi de insomnie încearcă să faci mai multă mişcare. Sportul te oboseşte şi te ajută să dormi mai bine.

Idealuri de atins

Caută-ţi un scop - sau mai multe - care sa fie „motorul” tău. Poate că vrei să-ţi vei strănepoţii, poate că vrei să faci înconjurul lumii sau să scrii o carte. Centenarii nu se sfiesc să-şi propună scopuri pe termen lung chiar şi la vârste înaintate. O doamnă din SUA a început să picteze la 95 de ani şi şi-a propus să devină o pictoriţă faimoasă. O altă centenară a început să-şi scrie biografia la 98 de ani şi, până la 100 de ani, a scris 900 de pagini. Niciodată nu e prea tarziu să găseşti un vis pentru care merită să lupţi.

Descoperă pe Unica.ro tot ceea ce trebuie să ştii despre alimentaţia sănătoasă!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura cu capsuni si iaurt - reteta simpla, rapida si foarte usor de facut

Prajitura cu capsuni si iaurt - reteta simpla, rapida si foarte usor de facut

Prajitura cu capsuni si iaurt, pufoasa si aromata, foarte usor de preparat. Reteta simpla, pas cu pas, cu ingrediente la...

Prajitura cu capsuni si iaurt - reteta simpla, rapida si foarte usor de facut
Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde, o reteta simpla, rapida si foarte gustoasa. Perfecta ca garnitura sau masa...

Salata de cartofi noi cu ridichi si ceapa verde - reteta gustoasa, simpla si rapida
Aripioare de pui la cuptor. Reteta simpla, delicioasa si foarte usor de preparat

Aripioare de pui la cuptor. Reteta simpla, delicioasa si foarte usor de preparat

Prepara aripioare de pui la cuptor cu boia, usturoi, sare si piper. O reteta simpla, delicioasa si foarte usor de facut,...

Aripioare de pui la cuptor. Reteta simpla, delicioasa si foarte usor de preparat
Parteneri
Mini tarte cu ciocolata si capsuni
Culinar.RO

Mini tarte cu ciocolata si capsuni

Deserturi de vara Aceste minitarte sunt usor de preparat, foarte delicioase si foarte frumusele. Am cautat mai multe retete...

Mini tarte cu ciocolata si capsuni
Tort pufos cu frisca si capsuni - tort pufos de casa
ReteteCulinare.RO

Tort pufos cu frisca si capsuni - tort pufos de casa

Tort cu capsuni si frisca - tort pufos de casa, cu blat aerat din oua, umplut cu crema fina de frisca si mascarpone, capsuni...

Tort pufos cu frisca si capsuni - tort pufos de casa