Placinte cu carne ca la mama acasa

Plăcintele cu carne ! Cu carnea e altă chestie ! Iei de undeva de la un magazin una cutie conservă carne de porc în suc propriu 500 g. (eu iau  o conservă poloneză care se chiamă Yano), pe care o desfaci, o pui într-o farfurie adâncă şi după ce o desfaci cu furculiţa de să arate aşa cam ca o pastă, o pui deoparte.

Placinte cu carne ca la mama acasa

(Un articol de Vlad Nicolau)

După aia iei ceapă pe care o cureţi fain şi o toci, nu cu maşina ci cu mâna în cubuleţe mari cam cât unghia (nu mai mici !) şi cantitatea trebuie să fie obligatoriu cel puţin tot atât de mare cât cantitatea de carne. După ce ai lăcrimat îndeajuns de tristeţea dolofanei cepe astfel chinuită, întro tigaie generoasă torni untdelemn pe care grecii cer cu insistenţă să fie de măsline, dar eu nu le dau atenţie. Mai întâi din spirit de contradicţie şi p-ormă, fiindcă aşa cum spuneam mai sus, plaţintele de la greţili nu ating gustativ nici pe departe nivelul plaţinţele de la Nicolau.

Cum spuneam, pui dolofanele astfel hăcuite în undelemn fierbinte, mai întîi la foc iute ne uitând să fii cu ochii pe ele ca să nu se înmaronească, timp în care le amesteci de mai multe ori tot d-aia.

 Când observi că au început să devină sticloase, dai focul mic şi mestecând din când în când, le aştepţi să devină ca cioburi mici de sticlă moale. Pui punct pocnind cu lingura de lemn de vreo trei ori în buza tigăii, semn că primul act s-a încheiat.

Acuma vii cu porcul de mult răposat, la cutie păstrat, şi-l arunci peste ceapa care nu e încă prăjită, dar nici nu mai e ea aşa cum era ea ca fată. Amesteci bine cele două componente, după care dai focul mai sus cu două linioare şi fierbi făcătura-n zeama ei preţ de 20 de minute, dar atenţie ! Nu la văpaia iadului ci la aia mai ca purgatoriul.

 În principiu compoziţia trebuie să prezinte în final, o consistenţă cam ca o mămăliguţă molcuţă. Mai pocneşti acuma de vreo două trei ori în buza crătiţii spre disperarea nevestei, anunţînd partea a treia, partea sacrală, în care intuiţia, talentul, geniul tău, trebuie să se reverse benefic asupra obiectului muncii tale, dând gust, consistenţă, culoare şi savoare plăcintei finale.

În primul rând guşti compoziţia şi plescăind din limbă, iarăşi spre exasperarea nevestei care nu clefăie şi nu plescăie niciodată, nu-şi bagă lingura-n mâcare şi nici dejtele ca s-o guste ferit-o Dumnezeu, constaţi, aproape-ntotdeauna, că în primul rând are nevoie de sare. Ei bine nu-i pui sare!! Nu! Îi pui, acuma cred că chestii d-astea se găsesc şi în România,  un praf galben care se află în nişte flacoane de plastic tot galbene, pe care scrie “Fondor”, dela firma “Maggi”. Praful ăsta îl pui nu cu lingura, dar nici cu furculiţa!

Apoi iar mai guşti, iar mai amesteci, şi iar mai pocneşti în buza crătiţei, mormăind şi fârnâind de plăcere aşa  pe nas şi iar îţi mai ştergi cu aplicaţie dejtele de fundul nădragilor, moment în care nevasta exasperată, după ce ţi-a adresat vreo două vorbe bine simţite pentru a-şi exprima totalul dezacord cu modalitatea barbară în care înţelegi tu să terfeleşti orice noţiune de ordine, curăţenie şi higienă absolut necesare atunci când e vorba să umbli cu substanţe alimentare, noţiuni care ştie orice om cu mintea-ntreagă trebuiesc respectate strict dacă vrei să ai “mens sana in corpore sano” şi să nu cazi lat cu cracii în sus ca un muscoi bătrân atins de “flit” după ce-ai mâncat infecta plăcintă plină în urma dubioaselor manevre cu toţi cocii, streptococii şi bacilii existenţi în lista microbiologiei române şi germane. Dar la ce poţi să te aştepţi dela un om care are corpore sano, dar “mens” iok! Şi poc! Uşa cade în clănţăul ei, relaţiile diplomatice au fost rupte, iar tu în linştea Dumnezeească lăsată ca un balsam peste peisajul culinar ce te-nconjoară tragi un scurt dans tropăit pe « Heiiii Macarena » după care îţi continui delicata misiune, adăugând, scoţînd, gustând, bătând cu plăcere-n buza crătiţei cu linguroiu’, mestecând şi plescăind, fără a mai fi supus permanent unui bombardament intensiv de “indicăţii”, proteste şi exclamaţii dezaprobative.

De acum înainte nu-ţi mai spun ce, cât şi cum pun, fiindcă eu le pitrocec nu după o ordine oarecare şi nici după o reţetă prestabilită, ci după inspiraţia momentului. Piper, sare, măghiran, boia, un vârf de cuţit de « pasta pomodori », pesto, cimbru, un căţel de usturoi, rosmarin, bazilicum, salbei…… Înfine, tot ce-ţi cade la mână, bineânţeles în timpul ăsta tot mestecând şi gustând ca să n-o faci prea de oaie.

După aia, când momentul de entuziasm şi reverie a trecut, iei pasta, după ce s-a răcit şi s-a scurs excesul de ulei, o aşezi ca şi pe brânză pe pătrăţelele de aluat, le închei cu grijă dar nu chiar ca pe alea cu brânză fiindcă astea cu carne nu se desfac mai niciodată. Bagi la cuptor tot la 180 de grade, sfâr, sfâr, după douăzeci de minute le scoţi şi le serveşti calde.

(Urmeaza "Placinte cu ciuperci ca la mama acasa, de acelasi autor)

 

Comentarii

Acest articol nu are comentarii. Fii primul care comentează!

Adaugă comentariu

Tort Diplomat

Tort Diplomat

Reteta de tort Diplomat. Cum faci acasa cel mai bun tort Diplomat.

Tort Diplomat
Zacusca picanta cu vinete

Zacusca picanta cu vinete

Zacusca picanta cu vinete
Dulceata de zmeura

Dulceata de zmeura

Dulceata de zmeura reteta simpla. Cum se face reteta de dulceata de zmeura fara conservanti.

Dulceata de zmeura