Tainele cartofului

(Articol realizat de Angel)

La scurt timp, cultura lui se exintinde in Anglia, apoi in Irlanda. In Franta, cartoful a patruns in 1593, in imprejurimile orasului Lyon. In 1630 insa, parlamentul din Besancon interzice aceasta cultura, considerata ca prohibita, de teama sa nu propage lepra. A fost privit cu suspiciune pana in 1771, considerat ca este impropriu hranei si chiar periculos prin proprietatile sale de a "slabi organismul". Era cultivat in special ca furaj ptr. animale.

In Anglia, soarta cartofului a fost mai fericita, deoarece figura in 1619 printre specialitatile destinate mesei regale.

Reabilitarea cartofului a facut-o Parmentier, in Franta in, 1773, dar multi au ramas in continuare sceptici.

Recunoasterea unanima a meritelor cartofului a venit in 1787, in cursul unei perioade de foamete, cand Parmentier a obtinut concesionarea unui teren de 50 de pogoane de pamant arid, pe care a cultivat cartofi. Recolta a depasit chiar si asteptarile lui. Si astfel, umilul aliment a devenit la moda.

La inceputul secolului al XIX-lea, cartoful ajunsese unul din cele mai populare alimente. Sub forma cea mai digerabila, de piure, cartoful constituia unul dintre primele alimente vegetale care se dadeau copiilor dupa intarcare si convalescentilor care isi reluau alimentatia normala. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cartofii au intrat iar in dizgratie, fiind catalogati drept "amidon" si interzisi, practic, ptr. dieta.

Astazi din fericire, nu se mai indoieste nimeni de calitatile nutritive ale cartofului. Bogat in proteine, vitamine si carbihidrati, cartoful isi ocupa locul binemeritat in industria gastronomica si, evident, pe mesele noastre.

Cartoful a intrat in limba noastra sub forma a opt regionalisme: baraboi, barabula, picioica, cartofla, barabusca, bulughina, cartoafa, picioc.