Cornete sau rulouri din foietaj cu crema de vanilie - reteta usoara, rapida si delicioasa

Cornete sau rulouri crocante din foietaj umplute cu o crema fina de vanilie si frisca. O reteta usoara, rapida si spectaculoasa, perfecta pentru ocazii speciale sau momente cand vrei un dulce simplu si delicios.

Timp pregatire
20 minute
Timp coacere
15 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • Cornete/rulouri
  • 500 g aluat foietaj
  • 1 ou (pentru uns)
  • Crema de vanilie
  • 2 galbenusuri mari
  • 80 g zahar
  • 25 g faina sau 10 g amidon de porumb
  • 250 ml lapte
  • un praf de sare
  • vanilie (pastaie, extract sau zahar vanilat)
  • 100 ml smantana pentru frisca

Mod de preparare

Daca iti plac deserturile rapide si delicioase, aceste cornete sau rulouri din foietaj cu crema de vanilie vor deveni cu siguranta preferatele tale. Se fac surprinzator de usor, cu ingrediente la indemana, iar rezultatul este unul demn de cofetarie: un exterior crocant si o crema delicata, aromata cu vanilie.

Daca esti fan al deserturilor cu foietaj, iti recomand sa incerci si strudelele cu mere si nuci, cornuletele cu crema de ciocolata sau deliciosii palmieri - toate la fel de simple si delicioase.

Pregatirea cornetelor/rulourilor

Intindeti usor aluatul de foietaj.Taiati-l in fasii de aproximativ 2-3 × 26-27 cm.

Inveliti fiecare fasie pe un rulou/con metalic fara a unge forma - foietajul are suficienta grasime.

Nu infasurati aluatul pana la baza conului, pentru a putea scoate rulourile usor dupa coacere.

Ungeti rulourile cu ou batut. Aveti grija sa nu atingeti cu ou marginea de la baza conului, altfel se vor lipi de forma.

Asezati-le in tava, pe hartie de copt, la distanta unele de altele. Coaceti 15 minute la 200°C, pana devin aurii.

Scoateti rulourile din forme cat sunt inca calde.

Prepararea cremei de vanilie cu frisca

Puneti laptele la incalzit impreuna cu vanilia.

Intr-un bol, amestecati galbenusurile, zaharul si un praf de sare. Adaugati faina (sau amidonul) si omogenizati.Turnati treptat laptele cald peste amestecul de galbenusuri, amestecand continuu.

Transferati totul intr-o cratita si fierbeti la foc mediu, amestecand constant. Din momentul in care incepe sa fiarba: cu faina lasati inca 5 minute, iar cu amidon crema este gata imediat.

Transferati crema intr-un bol si acoperiti-o direct la suprafata cu folie alimentara. Lasati-o sa se raceasca complet.

Bateti smantana pentru frisca. Incorporati frisca rece in crema de vanilie, amestecand usor.

Umplerea cornetelor/rulourilor

Puneti crema intr-un pos. Umpleti fiecare rulou cu crema.

Optional: presarati zahar pudra inainte de servire. Pofta buna!

Sirop de capsuni - reteta simpla, delicioasa si usor de preparat

Prepara acasa un sirop de capsuni aromat, cu gust intens de fructe si culoare frumoasa. Este ideal pentru limonade,...

Salata de cartofi cu ceapa rosie si branza feta - reteta usoara, gustoasa, gata in cateva minute

Reteta simpla de salata de cartofi cu ceapa rosie, branza feta sau telemea, masline si patrunjel. Usoara, gustoasa si gata in...

Chec cu cirese

Parteneri
Bucataras.RO

Spaghete bolognese

In seara asta am mancat spaghete bolognese. Au fost atat de bune si satioase.

Spaghete bolognese
Culinar.RO

Reteta de prajitura pufoasa din albusuri cu capsuni si afine

Reteta de prajitura pufoasa din albusuri cu capsuni si afine
ReteteCulinare.RO

Pandispan cu fructe - simplu si aerat

Un pandispan simplu si aerat, cu fructe care se topesc usor in blat, genul de prajitura care dispare rapid de pe farfurie.

Pandispan cu fructe - simplu si aerat