Se curăţă găina, se spală, se taie în patru sau se pune întreagă la opărit la foc puternic ca să dea repede într-un clocot (fără să fiarbă în momentul în care apare prima spumă), se ia oala de pe foc, se scurge, se spală găina şi se lasă. Găina se pune iar în oala cu trei litri de apă şi se lasă să fiarbă la foc domol. Oala se acoperă cu un capac, lăsându-se descoperită o mică parte ca să poate ieşi aburul în timpul fierberii, între timp se ia spuma. Când găina sa fiert pe jumătate, se adaugă legumele şi sarea. Când este bine fiartă, se scoate găina din supă şi se pune în alt vas cu apă sărată, la fel şi legumele din supă, iar vasul cu supă se ia de pe foc şi se lasă să se limpezească 5-6 minute, apoi se strecoară în alt vas.
Supa trebuie servită foarte fierbinte, cu garnitură după preferinţă: găluşte de griş, tăiţei, orez etc. În momentul servirii supa se presară cu pătrunjel tăiat mărunt.
Carnea fiartă de găină se poate servi ca felul doi cu pilaf de orez şi cu cartofi fierţi proaspeţi şi stropiţi cu unt proaspăt sau cu grăsime de la supă şi hrean ras potrivit de oţet.

Sarutarile maicutelor, fursecuri fragede cu unt, umplute cu nuca, stafide si coaja de portocala. Reteta explicata pas cu pas,...
Sarutarile maicutelor - reteta de fursecuri fragede cu nuca
Mancare de gutui cu pui, o reteta traditionala, simpla si gustoasa. Pulpe fragede, gutui aromate si un sos dulce-acrisor...
Mancare de gutui cu pui - reteta simpla si foarte gustoasa
Ciorba de burta traditionala, cu smantana, galbenusuri si usturoi. Reteta explicata pas cu pas, pentru o ciorba cremoasa,...
Ciorba de burta - reteta traditionala pas cu pas, cremoasa si gustoasa
Parfait-Perfect! Asa il numesc. Ar fi util un aparat de facut inghetata, pentru cele mai bune rezultate. Se poate prepara cu...
Parfait de mure, pe pat de biscuiti cu migdale
Mirosul de cozonac proaspat scos din cuptor este unul dintre cele mai frumoase lucruri care ne amintesc de sarbatori. Cu...
5 retete de cozonac pufos si delicios pentru masa de sarbatori
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda, aromata cu scortisoara. Se face rapid, cu ingrediente de baza, si...
Prajitura turnata cu mere si iaurt - pufoasa si usor umeda
Comentarii