Bangkok, mon amour - partea 1

De ce? Pentru ca pe un singur bulevard sunt mai multe hoteluri de 5 stele decat in toata Romania; pentru ca are sosele si aeroporturi extraordinare, cum noi nu vom avea nici peste 25 de ani; pentru ca este intim conectat la ritmul trepidant al omenirii (Bucurestiul pare atat de provincial si de cenusiu pe langa Bangkok); pentru ca oamenii zambesc mereu, desi traiesc mult mai greu decat noi; pentru ca au cel mai infernal trafic rutier, dar nimeni nu injura si nu am vazut niciodata vreun accident; pentru ca mancarea este exceptionala din toate punctele de vedere; pentru ca este o alta planeta, aflata cumva cu 10 de ani in urma noastra, dar si cu 50 inainte.

Il iubesc pentru ca este un oras al contrastelor, pentru ca este mai ieftin decat Bucurestiul, pentru ca se descurca cu 6 milioane de turisti anual, pentru ca are 465 de temple si pentru ca este cel mai mare restaurant al lumii: aproape 8000 de kmp si 15 milioane de meseni.

Cel putin asta este impresia pe care o ai locuind in Chinatown. Am stat pe strada Yaowarat, chiar in inima cartierului chinezesc din Bangkok. Aici, se gateste si se mananca non-stop; restaurantele inchid la ora 21:00, dar strazile sunt pline de tonete sau mici restaurante volante care hranesc milioane de guri.

Pana la industrializarea puternica a tarii, femeia thailandeza statea acasa si se ocupa de gospodarie. Mancarea presupunea minim 3-4 drumuri la piata. Am vazut cosuletele pe care femeile le cara dupa ele: doar atat cat sa cuprinda ceea ce se urmeaza sa se consume la masa urmatoare. Grija de a gati doar cu alimente proaspete este aproape o obsesie; desi exista frigidere si congelatoare, clima face ca, mai mereu, sa existe cate ceva copt in pom sau in gradina. Gospodinele gatesc doar cu cele mai proaspete ingrediente si fac cate un drum la piata pentru fiecare dintre mesele zilei… sau faceau. Multe femei au acum slujbe care le solicita pana seara tarziu. In drum spre casa, cumpara mancare gata gatita de la negustorii stradali. Acestia o impacheteaza cu mare iuteala si dexteritate in pungi de plastic. N-as fi crezut ca o supa, sau un stir-fry, pot fi apetisante in acest ambalaj, dar, credeti-ma, imi ploua in gura cand le vedeam. Din cauza acestor pungi, doamnele thailandeze care nu mai au timp sa gateasca sunt numite cu un usor sarcasm, dar si cu intelegere, “plastic ladies”.

Ziua strazile sunt pline de magazine (textile, incaltaminte, suveniruri, pielarie, bijuterii si tot ce-ti poate trece prin cap) si cu tarabe cu fructe. Aproape toate isi expun marfa nu doar inauntru, ci si pe trotuare. Nu ai cum trece pe strada decat pasind prin mijlocul magazinelor, chestie care nu pare sa deranjeze pe cineva. Multe magazine au doua iesiri care comunica in strazi diferite; adesea sunt ca un gang ce uneste doua cai de acces paralele. Seara, dupa ora 17:00, tarabele din strada se strang, magazinele se inchid si lumea pleaca acasa. Strazile par sa se lateasca si capata alta configuratie. Nu ai timp sa te obisnuiesti cu schimbarea, caci si aceasta se… schimba la randul ei. Cat ai clipi din ochi, comerciantii sunt inlocuiti de bucatari. Strazile se umplu din nou, dar altfel, cu tarabe cu gheata pe care se lafaie pesti, creveti, scoici, caracatite, pui, rate, purcei, halci de carne de vita, legume.

Strada este de nerecunoscut, total diferita de cum era pe lumina. Mi-a fost greu sa recunosc locurile si am reusit sa ma orientez dupa reclamele fixate pe acoperisurile cladirilor mai inalte. “Aha, uite, e reclama aia cu copilul blond. Nu in dreptul ei am mancat ieri?”.

Ca prin farmec apar mese si scaune de plastic, iar bucatarii isi incing wok-urile pe pirostrii sudate direct de buteliile cu gaz. Mesele se umplu imediat cu clienti si incepe o bucatareala cum nu ne putem inchipui. Nu pot descrie aromele extraordinare si, desi scaunele sunt schioape, mesele sunt acoperite cu musama, iar farfuriile sunt metalice si par a fi trecut prin multe, mancarea est extrem de gustoasa si de ieftina. Doua persoane mananca excelent cu 4-5 dolari, in timp ce la restaurant pretul cel putin dublu.

Calitatea este insa aceeasi. Poti manca un excelent pad thai (taitei cu pui si creveti), o tom yum goong (supa de creveti cu lapte de cocos), un pad med mamuang (un fel de pui cu alune), sau un curry picant cu orez prajit. Totul este proaspat, de pe tarabele pline de gheata: pestii si crevetii inca misca, legumele au culori stralucitoare si sunt imaculate, imbrobonite de picaturi reci de apa.

Chiar si acum, cand scriu la mii de kilometri distanta, mi s-a facut brusc foame. Ma opresc deocamdata ca sa dau fuga sa-mi gatesc un curry verde de pui. Mi-am adus din Thailanda pasta de curry necesara, asa ca mai am doar nevoie doar de un piept de pui si cate o cutie de lapte de cocos si de muguri de fasole soia. V-am lasat, ma asteapta papa bun!

- Va urma! -

Radu este un iubitor al civilizatiei si artelor culinare asiatice, absolvind cursuri de gastronomie la Bangkok (Thailanda) si Pnom Penh (Cambodgia).

El a tradus volume culinare pentru Reader's Digest, are rubrici in diverse reviste si este realizatorul a doua emisiuni culinare pe postul Brava TV.

De asemenea, va recomandam blogul lui, reteteleluiradu.ro precum si site-ul condimenteweb.ro realizat de dansul, o adevarata enciclopedie a tuturor tipurilor de condimente. Va asteptam intrebarile si feedbackul!