Gătind româneşte în Londra: Eileen Cusine

Am plecat în Anglia cu o mare teamă din punct de vedere culinar, pentru că ştiam că mâncarea de aici este total diferită de cea românească. Temerile mele s-au adeverit, din pacate. Gătitul sănătos în Anglia este foarte costisitor, altfel te mulţumeşti cu semipreparate, ceea ce nu aş putea include în „meniu”. Am ajuns să apreciez atât de tare alimentele pe care le ignorăm în România, doar pentru că în Anglia nu se găsesc, sunt rare, foarte scumpe sau fade (gen brânză de vaci, frişcă, borş, leuştean,etc.). A trebuit să improvizez, să mă obişnuiesc şi cu ingredientele lor (brânză cheddar, diferitele tipuri de smântână, aluaturi, etc.) şi să fac tot posibilul să am aproape ingrediente româneşti aduse din ţară.

 

Ai vreun bucătar britanic preferat?

Am mai multi bucatari britanici preferati, dar cel mai mult îmî place stilul deja celebru al lui Jamie Oliver. Este atat de versatil, simplu, transformă totul într-o joacă „de-a bucătăreala” din care ies rezultate incredibil de delicioase. Toate reţetele pe care le-am încercat de la el mi-au ieşit până la ultima virgulă.

Cum ţi se pare bucătăria englezească? E la fel de gustoasă ca cea românească sau la fel de sănătoasă ca cea mediteraneană? Ce o face specială?

Dupa cum am mai spus, bucătăria englezească nu este pe gustul meu. Este mai săracă în grăsimi ca cea românească, dar nu atât de gustoasă şi sănătoasă ca cea mediteraneană. Ce o caracterizează este lipsa diversităţii, predomină clasica friptură şi legume înăbuşite, sau plăcintele cu carne. Au un mic dejun consistent, celebrul porridge care încă nu m-a cucerit şi fish&chips. Cam sărac meniul pentru o aşa o cultură impresionantă.

 

Care e felul tău englezesc de mâncare preferat?

Trebuie să mă gândesc îndelung la felul meu englezesc preferat. Probabil micul dejun. Niciodată nu mi-a plăcut să mănânc dimineaţa, ceea ce este foarte greşit, evident. Obişnuiam să îmi încep ziua cu masa de prânz. Ei bine, micul dejun la englezi este foarte consistent. Papară, fasole, ciuperci coapte, cârnăciori şi bacon, nici nu iţi dai seama că este 9-10 dimineata după un asemenea platou.

 

Când ieşi să mănânci în oraş, ce fel de restaurante preferi?

De obicei frecventez restaurantele asiatice, franţuzeşti, italieneşti, pentru că se pliază pe gusturile mele. De asemenea, îmi place să caut noi şi noi restaurante, am început să îmi fac o pasiune din asta, mai ales în Londra, unde oferta este mai mult decât atractivă. Uneori mai merg şi în pub-urile englezeşti, pentru a îmi reaminti unde locuiesc, dar recunosc, destul de rar.

 

Spre deosebire de alţi bloggeri specializaţi pe un singur fel de mâncare, tu postezi reţete foarte variate. De unde îţi vine inspiraţia? Ce reviste sau site-uri culinare citeşti?

Am o colecţie impresionantă, cred eu, de cărţi cu reţete (peste 70) pornind de la celebrii bucătari (Jamie Oliver, Gordon Ramsay, Rachel Ray,etc) până la diferite tipuri de cuisine (mediteraneană, franţuzească, marocană, românească, etc.). De asemenea, GoodFood este revista mea de căpătâi împreună cu multe bloguri de succes şi site-uri speciale dedicate acestui domeniu.

 

Care este reţeta ta favorită? Dar cea care ţi s-a părut cel mai greu de realizat?

Am foarte multe reţete favorite, nici nu aş şti ce să aleg, de teamă ca celelalte să nu se supere şi să nu îmi mai iasă dată viitoare. Dar, rămânând între noi, aş face în fiecare zi cocktail de creveţi, pentru că ador fructele de mare, reţeta este printre cele mai simple de pe blogul meu, iar combinaţia de lime, baby salad, creveţi şi maioneză produce dependenţă.

Cea mai grea reţetă, hmm... am încercat multe reţete grele, unele au ieşit, altele nu dar cred că cele mai mari bătăi de cap mi-au dat macaroons. Am căutat şi încercat zeci de reţete, ştiam că este un desert pretenţios, migălos, dar nu m-aş fi gândit niciodată că va ajunge responsabil pentru multe nopţi nedormite. Cea mai mare satisfacţie în bucătărie însă, am avut-o când mi-au ieşit aceşti biscuiţi ca la carte. Şi atunci aş fi reluat procesul doar pentru a vedea produsul finit din nou şi din nou.

 

Improvizez când găteşti sau respecţi cu stricteţe indicaţile?

Sunt destul de perfecţionistă, mai ales în bucătărie. Când este o reţetă nouă, o respect cu sfinţenie până la ultimul gram. Am descoperit că acesta este secretul reuşitei, cel puţin în stilul meu de gătit. Şi multe persoane care se află la început în tainele bucătăriei şi intră pe blogul meu, caută să ştie exact câte firicele de sare trebuie să conţină o anumită reţetă. Însă, când repet o reţetă, adaug sau scot ingrediente, în funcţie de idealul propriu, făcând comparaţie cu reţeta originală.

Când vine vorba de deserturi, aici se schimbă foaia. NU schimb absolut nimic, cu chimia nu te poţi juca decăt daca eşti maestru în acest domeniu. Evident, cu cât repet o reţetă, îmi permit să o modific şi să o fac a mea, uneori cu teamă, dar de multe ori riscul este răsplătit.

 

Dacă ai putea alege o ţară în care să te naşti din nou, pe care ai alege-o din punct de vedere culinar?

Bucătăria franceză ma fascinează cu totul, este incredibil de diversă, ajungând la rang de artă. Evident că aş fi ales să mă nasc în Franţa, din punct de vedere culinar. Consider că în bucătărie trebuie să ai pasiune, seriozitate, dedicare, creativitate, fler şi peste toate dragoste, ceea ce caracterizează bucătăria franceză.

 

Care a fost cel mai mare dezastru pe care l-ai provocat în bucătărie?

Gătitul fără dragoste. Sună teribil de „telenovelistic”, dar am testat această teorie de zeci de ori şi de fiecare dată când îmi luam timp să gătesc şi o făceam cu răbdare şi zâmbetul pe buze, îmi ieşea totul ca la carte. Ei bine, când mă grăbeam, eram iritată, îngrijorată sau pur şi simplu mintea mea zburda prin alte locuri, am provocat cele mai mari dezastre din „cariera” mea culinară. Lăsând la o parte ingrediente şi vase scăpate, am avut si eclere lipite de tavă, checuri necrescute, fursecuri şi prăjituri cu caramel tari ca piatra, îngheţată cu cocoloase, etc. Acestea nu le veţi vedea pe blog, pentru că repet reţetele până îmi ies. Dar DA, am avut şi dezastre în „laboratorul” meu, din greşeli se învaţă!

 

Care e cel mai frumos compliment pe care l-ai primit pentru mâncarea pe care ai gătit-o?

Oh, ajungem pe un tărâm sacru. Mie nu îmi place să mă laud cu ce complimente primesc, poate ce păstrez pentru mine nu sunt neapărat vorbele, ci zâmbetele satisfăcute şi acele secunde în care închizi ochii şi iţi tii respiratia atunci când savurezi ceva făcut de mine. Iar când sunt persoane care revin pe blogul meu şi îmi spun ca au avut succes cu un preparat de-al meu, nu pot decât să mă încurajeze că sunt pe drumul cel bun.

 

Ai alte pasiuni in afara de arta culinară? Am observat, de exemplu, că pozele de pe blogul tău sunt foarte reuşite. Ce trucuri foloseşti ca să iasă „ca la carte”?

Nu pot declara că sunt un profesionist în ale fotografiei. Mi-ar plăcea să fac un curs de foto şi să îmi achiziţionez o aparatură mai bună, lumini, etc. Noroc cu existenţa blogurilor de profil pe care le-am analizat, miilor de fotografii culinare luate drept model dar şi ochiului de „soacră” util în situaţii ca acestea. Londra este o metropola bine dotată în ceea ce priveşte recuzita de bucatarie. Am cred, o colecţie impresionantă de seturi descompletate de vase, tacâmuri, pahare, etc. Şi tot mi-aş mai dori de 10 ori mai multe. Trucurile mele ar fi unghiuri, lumina naturală şi decor diversificat. Bineînţeles că visul meu este să am un studio ca la carte unde să pot face fotografiile culinare, dar, între timp, mă folosesc la maxim de ce am.

 

Îi mulţumim Elenei pentru acest interviu şi pentru că ne-a împărtăşit din trucurile ei culinare. Mai multe reţete găsiţi pe Eileen Cusine.