Mică istorie a micului dejun englezesc

Povestea acestui mare mic dejun începe de la jumătatea secolul al XIX-lea şi se leagă de o anumită doamnă Beeton. Măritată cu un proprietar de editură, aceasta scria şi publica articole despre organizarea gospodăriei şi evident că mâncarea şi gătitul erau unele dintre subiectele ei preferate. Doamna Beeton a fost prima voce din Marea Britanie care a susţinut importanţa pe care un mic dejun consistent o are pentru sănătatea fiecăruia. Desigur, ce sugera ea ca ar trebui mâncat dimineaţa (de la peşte umplut până la drob) nu se mai regăseşte astăzi pe masa britanicilor, însă Isabela Beeton a rămas in istorie drept „mama” micului dejun englezesc, cel puţin ca concept.

 

Forma English Breakfast-ului pe care o cunoaştem astăzi are rădăcini din cele mai diverse: şunca a început să fie mâncată în Marea Britanie începând cu secolul al XVIII-lea, când au existat importuri masive de porci din Irlanda, iar obiceiul de a prăji ouă împreună cu roşii vine de la chinezi. Budinca de carne (cunoscută drept „budincă neagră”) a fost adusă pe teritoriul Marii Britanii de călugări veniţi din Europa Continentală, iar fasolea a ajuns destul de târziu la englezi, aceasta fiind adusă pe Bătrânul Continent de Cristofor Columb.

 

Nu există însă date clare despre momentul în care britanicii au început să combine toate aceste ingrediente şi să le servească dimineaţa. Ştim doar că odată cu trecerea timpului şi apariţiei a noi şi noi curente culinare, micul dejun englezesc suferă modificări, simplificări şi adăugiri. Un lucru este cert: sub orice formă este servit nu îşi pierde din consistenţă, îţi ţine de foame până la prânz.

Sursă imagine.