Ciorbă de miel reţetă
Carnea de miel se pune într-o oală cu doi litri de apă rece şi se lasă la o parte 15 minute, ca să se dizolve substanţele hrănitoare care vor da gust şi aromă ciorbei. În acest timp, zarzavatul şi ceapa, rase prin răzătoarea cu găuri mari, se călesc două minute cu două linguri de ulei într-o oală de 5-6 l, amestecînd mereu. Apoi, se adaugă carnea cu apa în care a stat şi o linguriţă de sare. Se fierbe 50-60 minute, după care se adaugă orezul. Se amestecă bine, ca să nu se lipească de fundul oalei, şi se lasă să fiarbă încă 20 minute. Se acreşte, după gust, cu borş completând cu apă până la trei litri sau mai mult, în funcţie de cât de mult a scăzut apa sau de cât de densă se doreşte a fi ciorba. Carnea se scoate de pe oase şi se adaugă în ciorbă. Pentru aromă, este indicat tarhonul sau leuşteanul.
Când este aproape gata, se adaugă sare după gust. Dacă se pregăteşte ciorba în cantitate mai mare, se pun şi măruntaie dar si intestinele subtiri. Plămânii se taie bucăţi cât se poate de mici, rinichiul se taie în bucăţele, ca să poată intra apă în canale şi să le spele bine. Ficatul se taie în bucăţi mici şi se adaugă în ciorbă, când toate sunt fierte (se fierb numai 5 minute, ca să nu se întărească).Intestinele se taie in bucati mai mici(cca 30 cm) spala in mai multe ape reci apoi se tin cca. o ora in apa rece cu otet(3 parti apa+o parte otet),se scot si se mai clatesc in cateva ape reci,apoi fiecare bucata de intestin se inoada astfel sa obtinem niste fundulite care se adauga odata cu maruyntaiele.
Ciorba se serveste fierbinte cu multa verdeata tocata fin!!
Pofta buna!

Prajitura Diplomat cu fructe si frisca, reteta clasica, delicioasa si usor de preparat. Are un blat fin de pandispan, bine...
Prajitura Diplomat cu fructe si frisca - reteta clasica
Pelteaua de gutui din cotoare si coji este una dintre cele mai bune metode de a folosi resturile ramase de la prepararea...
Peltea de gutui din cotoare si coji - reteta explicata pas cu pas
Ostropel de pui traditional romanesc, cu carne rumenita, sos de rosii, vin alb si usturoi din belsug. O reteta simpla,...
Ostropel de pui - reteta traditionala romaneasca, cu sos de rosii si usturoi
De curand am inceput sa "ma joc" si eu cu Salad Chef Smart si imi place la nebunie! Toate fructele si legumele se feliaza...
Tarta cu mere
Prajitura cu gutui combina foarte placut blaturile pufoase cu o crema racoroasa de branza si smantana. Cubuletele de gutuie...
Prajitura cu gutui
Gulasul este un preparat traditional, savuros si reconfortant, realizat cu carne de vita, cartofi, morcovi si frunze de...
Gulas de vita - delicios si reconfortant
Comentarii