Alimente care te ajută să slăbeşti vara

Te-ai fi aşteptat ca ouăle sau cartofii să fie alimente de dietă? Află ce alte mâncăruri te ajută să slăbeşti în timpul verii şi nu numai.

Alimente care te ajută să slăbeşti vara

Ouăle controlează foamea

Dacă mănânci ouă în mod regulat poţi să consumi cu până la 300 de calorii mai puţin pe zi. Asta înseamnă că într-o lună ai putea slăbi în jur de trei kilograme fără să faci niciun alt efort. În cadrul unui studiu, s-a descoperit că supraponderalii care îşi încep ziua cu ouă fierte sau omletă slăbesc mai repede decât cei care servesc un croissant sau un covrig la micul dejun, chiar dacă omleta are acelaşi număr de calorii ca şi covrigul.

Cum se explică asta? Ouăle conţin proteine care îţi dau energie şi ajută la păstrarea unei glicemii constante. Nu-ţi face griji, ouăle nu o să-ţi mărească nivelul colesterolului şi nici n-o să-ţi afecteze ficatul dacă eşti o persoană sănătoasă.

Varza murată, numai bună în dietă

Cine ar fi crezut că varza murată este potrivită pentru dietă? În timpul procesului de fermentaţie se produc bacterii bune, care îmbunătăţesc digestia, îţi măresc imunitatea şi te ajută să slăbeşti mai repede. În plus, conţine o mulţime de vitamine necesare celor care ţin cura de slăbire şi este bogată în potasiu. Cum faci să consumi mai multă varză murată? Fă-ţi câte o salată din ea sau pune-o ca garnitură lângă un piept de pui.

Când zici varză murată te gândeşti automat la sarmale. Ei bine, sarmalele nu intră în categoria alimentelor dietetice, căci pot conţine multe grăsimi saturate şi în plus, varza fiartă îşi cam pierde calităţile.

Cartofii sunt bogaţi în vitamine

Au fost pe nedrept excluşi din diete, pe motiv că ar avea mulţi carbohidraţi. E drept că nu sunt indicaţi dacă îi prăjeşti, dar îi poţi pregăti la cuptor, la grătar, sub formă de supă sau piure, ceea ce îi face excelenţi pentru cura de slăbire. Conţin fibre, proteine, potasiu şi au puţine calorii. Prepară un cartof la cuptor cu legume şi ai obţinut prânzul ideal pentru cura de slăbire.

Quinoa conţine proteine

Se găseşte mai greu, e adevărat, dar dacă ai norocul să dai peste o pungă de quinoa la magazinele naturiste nu trebuie să pleci fără ea. Este un substitut excelent pentru orez, grâu şi alte cereale, dar şi pentru carne. Când ţii post sau dacă vrei să eviţi grăsimile, quinoa este o sursă excelentă de proteine. Dar conţine şi fibre care te ajută să te saturi mai repede şi îmbunătăţesc digestia.

Fasolea boabe, înlocuitor pentru carne

Unii nutriţionişti spun că fasolea este unul din cele mai sănătoase alimente. Conţine proteine, deci poate înlocui cu succes carnea, dar conţine şi fibre şi carbohidraţi, totul într-o combinaţie foarte sănătoasă.

Seminţele de in, bogate în grăsimi vegetale

Bobiţele mici şi maronii cu aspect atât de modest nu trebuie să-ţi lipsească dacă vrei să slăbeşti. Poţi să le consumi ca atare sau măcinate. Pune două linguri de seminţe de in într-o salată, în iaurt sau chiar în supă. Sunt unul din cele mai cunoscute leacuri împotriva constipaţiei pentru că sunt bogate în fibre. Ceea ce mai puţini ştiu este că seminţele de in sunt bogate şi în grăsimi nesaturate - de altfel, uleiul de in este unul din cele mai sănătoase sortimente.

Alimente de sezon pentru cura de slăbire

De efectele ouălor, seminţelor de in sau ale boabelor de fasole te poţi bucura tot timpul anului. Dar legumele şi fructele naturale, din producţia locală, se mai găsesc doar câteva luni.

Dieta cu pepene nu este singura care te poate ajuta să slăbeşti. Profită de vară şi pune pe masă:

Dovlecei

Îţi vine să crezi că dovleceii conţin doar 18 calorii la 100 de grame? Poţi să-i consumi cruzi, înăbuşiţi, în omlete, în salate, dar şi sub formă de supă sau mâncare, împreună cu alte legume. Conţin potasiu, acid folic şi destul de multă apă. Sunt şi o sursă bună de fibre, deci şi digestia va avea de câştigat. Ideal ar fi să-i pregăteşti în coajă pentru a păstra cât mai mult din calităţile nutritive.

Roşii

Unele soiuri sunt bogate în apă, deci au puţine calorii, dar şi cele mai „cărnoase” sunt bune în cura de slăbire pentru că roşiile, în general, au puţine calorii şi multe vitamine. Mai ales sunt o sursă foarte bună de vitamina C, dar şi de licopen, un antioxidant puternic. Sunt utile şi dacă ai o dietă bogată în sare pentru că au un conţinut mare de potasiu care contracareaza efectele sodiului. Sunt atât de bune în stare naturală încât ar fi şi păcat să le mănâci gătite.

Totuşi, sosul simplu de roşii, cu sau fără usturoi este unul din cele mai sănătoase şi mai dietetice.

Există chiar şi o dietă pe baza de roşii, în care se înlocuiesc una sau mai multe mese pe zi cu o salată de roşii.

Varză

Cine n-a auzit de faimoasa supă de varză? Deşi unii specialişti nu sunt de acord cu această teorie, se spune că varza este un aliment cu calorii negative, în sensul că o anumită cantitate de varză conţine mai puţine calorii decât cele necesare pentru a fi mestecată şi digerată. Astfel, cu cât mănânci mai multă, cu atât slăbeşti mai mult. Partea bună este că supa de varză poate fi şi gustoasă dacă o prepari cu multe legume şi condimente.

Pepene galben

Profită de acest fruct atât cât îl mai găseşti la piaţă. Este înlocuitorul ideal pentru un desert bogat în calorii şi te ajută să-ţi reglezi digestia datorită conţinutului de fibre. E adevărat că are şi un conţinut de zahăr, dar cu siguranţă este mai bun decât o prăjitură sau o ciocolată.

Caise

Şi fructele „modeste”, precum caisele sunt foarte utile în cura de slăbire. Conţin vitamina C, betacaroten şi multe fibre. Unde mai pui că sunt şi gustoase, nu numai sănătoase. Din păcate, sunt nişte fructe cam „sensibile”, care se strică uşor dacă nu sunt păstrate în condiţii potrivite. Cumpără numai atât cât consumi şi spală-le cu grijă. Poţi să prepari şi un compot delicios pentru la iarnă, deşi conţinutul de nutrienţi nu mai e acelaşi în fructul pregătit termic.

Descoperă pe Unica.ro tot ceea ce trebuie să ştii despre sănătatea ta!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura pufoasa cu fructe

Prajitura pufoasa cu fructe

Reteta de prajitura pufoasa cu fructe. Prajitura pufoasa cu fructe reteta simpla. Retete de prajituri cu fructe. Prajituri...

Prajitura pufoasa cu fructe
Salata de vinete cu pasta de rosii

Salata de vinete cu pasta de rosii

Reteta de salata de vinete cu pasta de rosii. Salata de vinete cu pasta de rosii reteta simpla. Reteta de salata de vinete cu...

Salata de vinete cu pasta de rosii
Batoane cu magiun

Batoane cu magiun

Reteta de batoane cu magiun. Batoane cu magiun sau gem reteta pas cu pas. Reteta de batoane de post. Retete de batoane....

Batoane cu magiun
Parteneri
Desert pasca cu branza si ciocolata
Bucataras.RO

Desert pasca cu branza si ciocolata

Retete pentru mese in familie Pentru masa de Paste, am ales o rețetă de pască cu brânză și ciocolată. Am avut ca...

Desert pasca cu branza si ciocolata
Nectar de caise
Culinar.RO

Nectar de caise

Bun de baut,bun la cremele prajiturilor,bun de tinut o iarna intreaga!! pentru concurs toamna se numara borcanele

Nectar de caise
Tort cu ciocolata si caise
ReteteCulinare.RO

Tort cu ciocolata si caise

Tort cu ciocolata si caise