Ingrediente
Pentru 6-10 mancaciosi, in functie de marimea poftei si stomacului:, 1 buc. crap romanesc cca 3-4kg (sau 2 mai mici), 1kg rosii potrivite ca marime, coapte, dar nu moi, 2-3 ardei grasi rosii sau kapia, 2 ardei grasi verzi, 4-5 (sau unul de portie) ardei iuti-cat va plac de iuti, 2 capatani usturoi, 1 legatura patrunjel, optional 1 ceapa de marime medie, sare dupa gust
Dificultate: Redusa | Timp: 1h 10 min
1 vot
Mod de preparare
Rosiile si ardeii se coc pe gratar alaturi de peste. Cand sunt bine coapte se scot intr-o oala, se curata de pielita si se toaca marunt. Ardeii iuti nu se curata, se lasa intregi separat. Daca se pune si ceapa, acesta se curata si se toaca marunt, punandu-se impreuna cu ardeiul gras tocat la foc iute cu 2 linguri ulei. Nu se calesc, se lasa doar sa se incinga, apoi se adauga rosiile tocate cu zeama lor si o cana de apa (apreciati cam cata apa sa puneti ca sa fie suficient sos) si se fierb cateva minute. Se adauga usturoiul pisat si verdeata tocata. Pestele fript se scoate intr-un vas destul de larg si se toarna sosul peste el, lasandu-se sa se inabuseasca cateva minute. Se serveste cu mamaliguta si cate un ardei iute copt.