In fiecare zi din Decembrie,
Gatim cu Bloggerii culinari
23
Decembrie
2011
Astazi ne pregatim pentru
Sarbatori impreuna cu
<   Inapoi la interviu
Dulceaţă de portomelci

Dulceaţă de portomelci

Dulceaţă de portomelci picture 1
Sunt câteva dulceţuri pentru care am o anume slăbiciune. Din unele am mâncat încă de când eram prea mică să mă ţin pe picioare, din altele am gustat doar o dată şi a fost suficient să le ţin minte. Printre ele este şi cea de mai jos - dulceaţa din melci de portocale. Sau dulceaţă de "portomelci", cum bine a denumit-o acelaşi care a botezat şi gogonelele cu nuci "gogonuci".
De ce slăbiciune aceasta pentru dulceaţa de "portomelci"? Pentru că aroma ei dulceagă îmi aduce aminte de serile în care, copil fiind, mă furişam la frigider să mănânc pe ascuns din coaja de portocală rasă şi macerată în zahăr, pe care mama o pregătea să o pună în prăjituri.

În primul rând, portocalele trebuie foarte bine spălate, cu apă fierbinte şi cu o perie, pentru a îndepărta substanţele folosite pentru conservarea pe timpul transportului. Aveţi nevoie de coaja de la şase portocale, un litru de apă şi 500 de grame de zahăr, dar şi de câteva cuişoare şi un băţ de scorţişoară. Şi, mai ales, nu vă apucaţi de o asemenea dulceaţă dacă nu aveţi suficientă răbdare să meşteriţi la melci.

Coaja de portocală se taie felii de 1 - 2 centimetri lăţime (în funcţie de cât vreţi să fie de mari), care se rulează ca melcii şi se înşiră pe aţă, ca mărgelele. Capetele aţei se înnoadă, ca să nu se desfacă. E o devărată distracţie, care poate dura o oră sau chiar mai bine pentru cele şase portocale, depinde câtă dexteritate aveţi. Puteţi lăsa puţin cojile să se înmoaie, pentru a se rula mai uşor, dar de partea migăloasă tot nu veţi scăpa.

Folosiţi aţă mai groasă, din bumbac. Eu am folosit aţă de bobină, galbenă. Şi am curăţat puţin din coaja albă, pentru că era mult prea groasă, dar nu e obligatoriu să faceţi la fel.
Odată meşteriţi melcii, îi puneţi în apă rece pentru 48 de ore, timp în care trebui schimbată apa cam la 12 ore. Această operaţiune are rolul de a face cojile să nu mai fie amare.
Odată trecute cele două zile de stat în apă, scoateţi melcii şi puneţi-i la fiert în siropul făcut cu un litru de apă şi 500 de grame de zahăr. Trebuie să fiarbă destul de mult, până se închid la culoare şi sunt de un portocaliu intens. Nu am măsurat timpul, dar cel puţin jumătate de oră a fost, la foc mediu. La un moment dat, am adăugat cuişoarele şi scorţişoara.
Am oprit focul şi am lăsat să se răcească, înainte de a scoate aţa pe care erau înşiraţi melcii. Pentru a o îndepărta mai uşor, tăiaţi aţa în mai multe locuri şi o scoateţi pe bucăţele.

Nu am ce spune prea multe: gust intens, aromat, parfum de portocală confiată, culoare profundă şi caldă, o textură care te îmbie la ronţăială. Un borcănel şi ceva de melci dulci şi parfumaţi...
A fost dulceaţa cu cea mai scurtă viaţă din toate cele pe care le-am făcut până acum: am ronţăit câţiva melci cât am scos aţa din sirop, am împărţit câţiva în stânga şi în dreapta cât am pregătit şedinţa foto, iar ceilalţi au zburat sinucigaş, cu capul borcanului în jos, de pe colţul dulapului, unde îi lăsasem cât să îmi strâng sculele de pozar amator. Îi înţeleg: probabil că şi eu aş fi făcut la fel dacă m-ar fi jumulit cineva fâşii, m-ar fi răsucit şi înşirat pe aţă, m-ar fi pus în apă rece două zile şi apoi o oră în sirop fierbinte, iar după toate astea ar mai fi avut pretenţia să dau bine în poze. Doar o mânuţă de melci fără sirop am salvat, cât să am dovadă a faptelor mele de vitejie nocturnă în lupta cu hainele a şase portocale...